Scapără prin aer paharele sparte,
ninge pe mese pulbere albă de sticlă
peste trupurile înțepenite-n scaune de lemn
se prăvălesc ninsori de lumină.
Lacrimile tremură în ochiul dușman,
unul prin
Umbra mea,
o rană în privirea lunii,
se plimbă în noapte
prin gara cu fantome în trenuri.
Stau clipele,
spânzurate de limbă
și ceasul-n perete ticăie
dintr-o scobitură în piatră.
Clipele trec și se descompun în trup,
pătrund tot mai adânc,
tot mai adânc…
Aseară a murit o parte din celule;
n-am simțit, nu m-a durut,
nici ele n-au știut,
n-aveau putere,
trăiau într-un
N-o să-ți fac promisiuni
noaptea-i de plumb cu geamuri fumurii,
un vas cu flori îmi cade din pervaz pe picioare
și n-o să trec pe lângă arborii de sticlă.
Întunericul se varsă peste ape
stelele
Nu-mi fac promisiuni de care nu mă țin.
În noaptea de plumb cu ferestre înalte,
scap o greutate de pe pervaz pe picioare
și n-o să mai trec niciodată pe lângă arborii de sticlă.
Rămâne
Cântecul
plimbă sunetele pe strune
orizontal.
Tainică seara
e un pat moale
unde se culcă
noaptea.
Un cer închipuit
mă acoperă cu vise
pe care tu le strângi
în palme
Dacă umbra ar fi un acoperiș de frunze
sub care se odihnește sunetul vântului
soarele nemilos ar înfige sulița în apă,
noi liniștiți, nu ne-ar păsa de lumină,
mai mult ne tăvălim prin
Numai liliacul
înnebunește strada,
sare din curți înflorit peste ziduri.
Ochii absorb frumosul și se înseninează
de atâta revărsare de culoare.
Numai dimineața
ridică izvoarele în
Nu-mi mai sunt acasă gândurile
mi-a plecat timpul în afară,
mi-a fost furată identitatea
am rămas un cumpărător de vise la licitație
și nu sunt ofertanți.
Am vedeniile unor autostrăzi
O gură de lup mușcă din noaptea sticloasă,
pașii grei trezesc pietrele drumului,
mă agăț cu brațele de zborul păsărilor
ce încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie
Atât de nefiresc am intrat în lucruri,
mi se fură zilele pentru fiecare zidire
și-mi răsucește clipele după lumină.
Noapte de noapte pășește prin gânduri femeia
ștergându-și urmele când
A venit regină - primăvara
cerul nopții, o cloșca cu puii de aur
strălucește de la o margine la alta,
pământul înflorit ca o livadă
umple cu miros aerul.
Noaptea trece peste mările lumii
în
Dimineața cu ochii în lacrimi
udă florile de mărgăritar,
ridică pleoapele, cheamă orizontul
și-l mângâie cu-n zbor de porumbel alb.
Cerul, o catapeteasmă de stele,
pe care o sărută
La cumpăna nopții voi mărturisi
bucuria trupului tău arcuit de mângâieri
la care stelele nu vor șopti,
doar arborii în cântecul din frunze tremurate
ca un izvor care vine din trecut
și trece pe
În trupul femeii s-a cuibărit îndoiala,
din ochi în surâs de ape curg enigmele
și brațele se alungesc în ramuri verzi,
într-un copac plecat pe drumuri, primăvara.
Sărutul ireal cât un oftat
Mi-am purificat gândurile, am alungat ceața
în genunchi pe pietrele dimineții. M-am primenit
cu harul cuvântului printre oameni smeriți,
florile pomilor își zâmbeau singure
și păsările se întrec
Femeia a zis:
nu-mi mai caut bărbatul,
caut cuvintele lui,
drumul pe care a mers.
O pasăre i-a spus:
du-te pe dealuri,
taie cărarea bătută de vânt
și ajungi între vii,
nu întreba decât
Nu mă mai îngrijorează zilele
mi-au coborât în plămâni nopțile.
Prin fiecare respir altceva;
ieri am respirat un gutui cu florile mari,
azi un nuc din marginea drumului,
și așa o să-mi fac
Noaptea-i o țesătură subțire
cu puncte de lumină și un cerc strălucitor
pe sub care se agită oamenii
ce nu dorm.
Tu rămâi fin conturată
într-un nor gălbui,călător.
Cum să vin la tine
când
Vezi prin mine totul
ca prin sticlă,
mi s-a subțiat sângele
fără globulele tale.
În privirea descompusă
vorbe din necuvinte
ard cu flăcări albăstrui
ca o forje aprinsă
în piept.
Dacă
Pe drumul crucii de lângă fântână
am căutat însemnele rămase acolo,
nu le-am găsit,
doar viile risipesc sfințenia zilei.
Pe banca șubrezită mi s-a arătat umbra ta
unde seară de seară am
când am coborât pe canal
apa scotea mortul la suprafață
pe deasupra păsări ciudate
stăteau la pândă
erau și câțiva oameni de bine
așteptau sosirea anchetatorilor
la ordin cu toată
Deseori împletesc lumina
În frânghii pe degetele lungi,
Leg caii nopții de un portic
La marginile dimineții.
Apoi le dau sare și apă din fântâna cu stele
Căzute la moartea înaintașilor mei.
În ochi se întâlnesc apele
drumuri peste poduri de pleoape,
surâsul coboară pe o câmpie
din umerii obrajilor la vale.
În cuvintele nespuse
buzele lasă sunetele-n zâmbet,
pe așteptările
