Poezie
Rai de trandafiri galbeni
1 min lectură·
Mediu
Nu mă mai îngrijorează zilele
mi-au coborât în plămâni nopțile.
Prin fiecare respir altceva;
ieri am respirat un gutui cu florile mari,
azi un nuc din marginea drumului,
și așa o să-mi fac livadă.
În fața casei am trandafiri agățători
trec printr-un tunel din semicercuri,
cu flori de foc
aprinse de inima ta.
Nu se mai vorbește de tine
au pus garduri între zile și nopți.
Nimeni nu le mai sare
toți așteaptă,
un deznodământ.
Demult visez o primăvară de liliac mov,
rai de trandafiri galbeni
în vazele-clepsidră ale trupului tău,
în care Dumnezeu picură o lacrimă
mirositoare și pleacă.
001806
0
