Poezie
Sub dangătul în șoaptă
1 min lectură·
Mediu
O gură de lup mușcă din noaptea sticloasă,
pașii grei trezesc pietrele drumului,
mă agăț cu brațele de zborul păsărilor
ce încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie încet
și-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte,
mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu lăsatele perdele cum intră prin oase,
prin tunele neluminate.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înțeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi șoptesc cu miros de femei
pe care nici nu știu dacă le-am uitat
ori se aștern prin mine-n poieni
la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub dangătul în șoaptă al unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin,
noaptea îmbracă odăjdii de călugăriță
și strigă la cer un înger.
024.104
0
ferestrele aliniate cu perdelele lăsate cum intră prin oase ca prin tunelele din munți...
Aici poate că ai putea să renunți la acea explicație cu munții
Se presupune că tunelele sunt prin munți...
flori de liliac ce șoptesc cu miros de femei
Chestia cu
corolele de șoapte pare cam banală și scade din forța imaginii cu clopotul
poate găsești altceva