Silvia Goteanschii

Sunt o sceptică, da. Nu mai cred în minuni. Cred în ceea ce pot să-mi cumpăr cu bani. Vreau niște ani înapoi, ca să joc rock'n'roll cu vreun tânăr fanfan fără niciun regret. Să am și să

Te răsucești, lumina a tăcut demult și nimeni n-a înviat. Ești singur cu mine, în tablou viața naște culori, ridică-te, dacă poți. Fă-mi din moarte o casă cadou. Un copil și un somn

Se vorbește mult cum că aș avea un iubit portocaliu care perturbă actul creației, că mi-aș fi vândut tot ( n-am nimic de vânzare ) și aș fi plecat cu tine undeva, foarte departe, în Bambunezia

e atât de viu parcul acesta în care te aștept ca o frunză moartă * te țin strâns de mână în gânduri printre mașinile care cară nisip în gânduri nasul tău răcit care în timp

în pisicile cu chelii și lumânările de pe tortul miresei în țignalele de automobile cu numere de înmatriculare în rai în bascula lui moș niculai fă-te că nu mă știi de câteva zile fac un

nu că nu m-aș folosi chiar eu de micile astea nostalgii de buzunar de trecerea pe roșu de acel sâmbure de adevăr care întotdeauna îți strîmbă nasul sau îți întoarce pălăria pe cuier la o

N-am să-ți spun nimic de azi înainte, jur. Am să-ți dau de-nțeles doar că s-au adunat molii, iar eu am multe blănuri și ceva rezerve de făină, în caz de secetă. O molie a intrat

Atât cât să-ncapă mai multe capete, nu te-ntrista. Nimeni, nici chiar groznicia lui, El Comandante, nu dorește să o faci de unul singur. Jucării, spune-mi și-ți aduc jucării... Ne vom distra pe

Joanna, tu știi, eu nu vreau nimic de la el și nici el de la mine. Nu vreau să facem copii, sau să fim fericiți, să mergem la munte. Tu, Joanna, știi, pentru că ești în frunte, cea mai

Mă închid undeva, într-un butoi, într-o pasăre - totuna. Lacăt de biserică sau lacăt de ocnă, un drum înapoi. Îmi trece el, poemul, chiar atunci cînd luna îmi fură din mazăre. Și ajung la

Aici nu ai față, nu ai culoare, nu ai nimic. Nu știi ce te-așteaptă și nu știi ce gândești. E pământul lui Iuda, dar Iuda nu a fost inutil. Grav e să respingi ce greșești: Tu nu ești

Pui, undeva în soare hidra a născut un monstru mic, cam așa ca tine, crud și vesel, vesel pentru că știe că ne va mânca de vii, dacă pui, se va întâmpla să rupă mai întâi din

Orice s-ar spune, iubirea vine din cer, din diminețile reci în care m-am trezit la tine și n-am mai vrut să plec, deși am înțeles că nici această dragoste nu-mi va fi deajuns (în lumea asta

creștea, creștea dintr-o piatră verzuie așa cum spuneai că au crescut ochii mei dintr-un vis al tău mai nou sau mai vechi, florile vorbeau mult, mama le certa întruna ca pe niște femei

dragostea nu dispare când vezi un soare-apune atârnăm de copaci amândoi cu capul în jos în pădurea deasupra, cu grădina și casele și părinții deasupra – și-n aer se-nvârt imagini despre noi

S-a trezit din somn de moarte, Zamolxe și a spus: De-acum încolo, toate câmpiile, diurna și femeile lui, sunt ale tale. Am crezut că visez, sau poate, am febră... dar nu, câmpiile alergau de

M-am împotrivit mult, Alioșa am adus o iarnă, un potop, un crivăț le-am așezat peste toate lucrurile mele au îmbătrânit, s-au stins în așa o liniște... dar poate, nici că au existat

Acesta e poemul în care Joanna se sinucide, se aruncă dintr-un tren în viteză. Se trezește în gară și caută oameni. Unul singur, sau măcar pieptenele lui. Joanna a comparat timpul, multă

Dacă știi ceva despre mine, arată-le, nu fi rea. Poate ți s-a părut că am un creier fantastic, o pisică care știe germana, sau poate, vreun geamantan cu idioți. Chiar dacă s-ar putea să-ți fie