Poezie

Noaptea pe la trei

1 min lectură·31 martie 2013

Mediu

S-a trezit din somn de moarte, Zamolxe

și a spus: De-acum încolo, toate câmpiile, diurna și femeile lui,

sunt ale tale. Am crezut că visez, sau poate, am febră...

dar nu, câmpiile alergau de colo-n colo, femeile turnau vin

într-o gură imensă, banii curgeau gîrlă

așa că am prins curaj, m-am ridicat din pat

și am început să mă rog. ( Nu m-am rugat de mulți ani,

dar iată, am simțit că a venit vremea

să mă lepăd de Lepădat ) Vânt mare s-a stârnit,

iar Zamolxe, ia-l de unde nu-i. Și m-a luat o frică și-un tremur,

un ochi mi s-a făcut cât balena și am văzut apa

în care a trebuit să mă înec. Era o altfel de viață,

nu pot să spun dacă mai bună sau nu, dar

trăiam împreună, într-un fel, iubeam și (nici aici nu

sunt cu totul exactă) creșteam un câine cu covrigii în coadă.

001.960

Silvia Goteanschii. “Noaptea pe la trei .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-goteanschii/poezie/14027078/noaptea-pe-la-trei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.