Rodica Lupu

a început sângele meu să se transforme în apă, multă apă, mă nărui într-un potop, mă desfac într-o mare, îmi acoperă stâncile, și gâfâi urcând dincolo de ele, aș vrea să ajung, până la primul

Delirul hipnotizat de privirile bete, extazul rămas, din ultimul fum de țigară, și ultima picătură de licoare, privesc în gol. N-aș putea să denumesc exact, starea ce mișună celulele înșirate

Încerc de ceva vreme, să-mi brodez virtuțile pe o pânză mai veche. Eu le brodez, cineva le trage de pe mine, broderia mea e nedesăvârșibilă. Þin mult la virtuți, mă-nfășor în ele, când

prea multă tristețe am smuls adâncului răsărise și-n ochiul împăiejenit de privirile așezate pe suflet cu degetele aș împinge tristețea și toate zilele triste le-aș sfârși mi-aș opri

în jur obiecte nemișcate, poate chiar moarte pe dinăuntru. voințele care-ncotro levitează, mormane de inutilități zâmbesc, batând pasul pe loc. ce știu ele, drama existenței divizată în

Nu știam ce am. Patul și perna respirau sub mine prin o mie de ace. Se-nfigeau pe rând în porii mei. Plămânii mi se alimentau cu oxigen prin o mie de inspirații. Aveam ceva, nu era

sufletul meu nu mai are loc în casă din când în când se odihește pe pervazul ferestrei atunci îmi vorbește despre puii de rândunică despre inundații sau despre târgul de carte când eram

Mi-am lăsat fruntea, s-o acopere cerul. Unul, doi îngeri să poposească pe ea, s-o mânjească cu trupuri de sfinți, asudând în durerea-mi. Mi-am lăsat ochii, să-i acopere vălul, să mă-ncrunt la

Aceeași lume marșează. Perpetuum. Aceiași ochi aruncă priviri piezișe, urmărind decantarea luminii peste icebergurile vii, triste. Nervurile vinete, aproape înghețate, își bălăngăne

Ah inimă, iar te reverși peste obloanele coastelor. Printre zăbrelele sufletului zbori ca un fluture. Crești până la umăr, până la ochi, pân’ la călcâi. Cu brațele te cuprind, cu coastele

Nu mai știu să răsar, nici să apun, nu mai știu. Timpul vampir, a supt deja primele raze din răsărit a îmbătrânit și sângele căldura i s-a scurs, în noaptea mută, fără așternut. Zac în mine

Te-ai supărat pe verbul a fi, l-ai exilat într-un Pont Euxin. Era mândru de existența sa, acum își flutură batista peste umăr, ca pe o cruce schiloadă. Ești, sunt – cochilii aruncate în

Pierdusem orientarea. Călcam peste spațiu, călcam peste timp și pietrele luau forma piciorului. Respiram gustul verde al ierbii. Respiram mirosul îndepărtat al ninsorilor și toată

Tu ai plecat, cuvintele s-au instalat în mine . Stau grămădite pe așternutul liniștii mele. Au tras zăvorul, și-au aruncat cheia. Întruna vorbesc. Mă dor săgețile înfipte în fiecare

O clipă dacă aș avea, puterea firului de iarbă, aș îngropa depărtarea sub rădăcinile lui. Două clipe dacă aș avea, puterea firului de iarbă, trupul meu, ar strivi aerul până când, tot

Cum se mai schimbă lumea, cum se mai schimbă vremurile. Numai tu iubitul meu suflet nu te-ai schimbat. Te prelingi printre secunde rotunde căutându-ți clipa, memorabila clipă în care-ți

Gândurile scrijelesc pereții somnului, sparg barierele voinței, difuzându-și în toiul nopții, ideile, aspirațiile, într-un mod cât mai democratic. Politichia visează supremația manevrelor

Bietul sărman, cu ochii blânzi și umezi, cerea doar un boț de mâncare. Nu am ignorat așteptarea, pâine cu sare i-am dat, și-o cană cu vin. Zâmbetu-l doare, rană-i și chin, n-am pansament

Clipe demult așteptate renasc la-ntoarcerea acasă. Amintirea datinii străbune prinde viață, se animă ca-ntr-o inimă de copil. Obârșia-mi vorbește fără cuvinte, dorul se alintă, inima

Dacă-ai veni, ți-aș cere să-mi aduci clipa, și anotimpurile să le iei cu tine, să le descânt cu ierburile toamnei, crescute în fiecare an la tâmpla ta. Nu mai am loc în mine să păstrez culorile

Iubire. Cuvântul acesta, născut din jertfa supremă, creația divină mi l-a dăruit. Încă de când eram o formă amorfă, eu îl inspiram, el mă hranea cu iubire necondiționată. Prima oară l-am

E atâta toamnă între noi, atâta iarnă în privirea ta, încât simt, că mi s-au încurcat anotimpurile, în razele de soare. 12 februarie 2010.

Arpegiile unui nou început, vibrează pe corzile inimii mele. În crescendo, fiori de iubire mă-nalță, pân’la atingerea octavei din primul sărut. Vrăjiți de arcușul divin, prin bemoli și diezi

Vino în centrul visurilor mele, alungă-ți teama rămasă restanță de ieri. Am să implor clipa să te păstreze intact, când te răstorn în clepsidra nopților mele. Destulă lumină, pe țărm mi-a