Cuvintele tale

Tu ai plecat, cuvintele s-au instalat în mine . Stau grămădite pe așternutul liniștii mele. Au tras zăvorul, și-au aruncat cheia. Întruna vorbesc. Mă dor săgețile înfipte în fiecare centimetru. Zadarnic încerc să le scot afară. Încăpățânate, mușcă mai tare, cu colți de fiară. Cu gheare de vultur, îmi sfâșie tăcerea, risipindu-mi-se prin celule. Într-un vârtej perceptibil se rotesc, apoi mă abandonează, în clipele mele greu curgătoare. Ah, cuvintele tale, ca nimfele plutesc pe spuma valului meu. Nu mai știu dacă tac sau vorbesc. Permanent îmi răsună, când mai larg, când mai aproape, ca o simfonie albastră, legănată de undele mișcătoare ale sufletului meu. Înfloresc în ciorchine, ca floarea de liliac, în steluțe cu patru și cinci colțuri. Cât aș vrea să vă răstignesc, în fiecare colț, cuvânt cu cuvânt, până când memoria v-ar plânge, și ați uita unde sălășluiți! 17aprilie 2010