n-aș scrie aceste rânduri niarne

n-aș scrie aceste rânduri niarne dacă aș înțelege mai bine de ce lepădăm cu atâta ușurință aurorele de deasupra capetelor noastre acoperindu-ne apoi cu impresii sumare care zdrențuiesc trupul de sinele său de ce pentru noi cerul și-a închis ferestrele lăsându-ne invizibili în cetățile lui știu că suntem mistuiți de răni lăuntrice alergând prin efemer să-i sorbim clipa mânjită cu bruma onirică câteodată mai apucăm din goană o întâmplare dionisiacă și strigăm ave apoi ne clătinăm pe muchia drumului picând cu tăria acvilei prin văzduhul cu amintiri fierbinți cred că ne frige spuza căzută pe umerii noștri niarne de aceea aruncăm ultimul licăr lăsându-ne răzbiți de privirile din lăuntru ca o arvună a împăcării cu noi ne-mpuținăm zilnic aura mâncând din ea câte-o fărâmă până când foamea ajunge la oase atunci cu deznădejde plângem mâncarea înaintea împăratului 7 octombrie 2011