tac niarne

tac niarne așteptând nedumerită ca văzu-mi să spulbere pe rând părerile cristalizate-n iriși ori de câte ori ridic în aer goliciunea întristării hamul îmi strânge mai tare pieptul nici în privința chibzuinței nu fac excepții când capul descoperă umbre escaladând efemerul hulpave vremuri conturând cruci răstignite pe pajiștea udă de lacrimi deschid în mine orizont suprapus pe moarte și-n al noulea ceas caut podul peste care să trec deasupra păcatului cuvintele asamblate coroană de spini sângerează pe frunte o-ndurerată scânteie aleargă albindu-mi seminția trezind-o din drumu-i lung luându-i în seamă timpul proaspăt peste care-mi trece piciorul ca și când trecerea ar fi peste nimbul așezat de-a lungul pleoapei tot mai grea să mai pot vedea 2 aprilie 2012