nu pot uita niarne

în toată nebunia asta niarne care aleargă în tropot ridicând în aer praful ce cade umbră peste minte reușesc doar să mai fac loc unor gânduri domoale venite dintr-o tinerețe locuită de un singur bărbat în rest germinez între atunci și acum părerile lumii ca pe întrebări atârnate la gâtul unei tristeți desuetă aceeași lună mi se furișează prin prezent stârnind memoria mareelor de la miezul nopții când vorbele mi-acopereau în taină înțelesul vieții ochiul îmi moare câte puțin trecând cu vederea culorile ce se întind la marginea luminii dibuind prin stinsul ei îmbrățișarea unei veșnicii care mă-așteaptă dincolo de paravanul retinei încerc să-l deschid violându-i revelația eternității țesându-i un covor permeabil întâmplărilor calc peste el cu tălpi asudate de noianul transparent al mirărilor le pasc ca pe otava hrănitoare a dobitoacelor dar știu că-i minciună imaginându-mi că-n praful acesta mai scapără ochi hipnotizând ca pe vremuri singurătatea sub frunzele pomilor și tare mă mai doare când zăvoarele închid cursuri de apă care vor să îmi spele țărmul 21 martie 2012