Abia aștept să mă întorc acasă

Clipe demult așteptate renasc la-ntoarcerea acasă. Amintirea datinii străbune prinde viață, se animă ca-ntr-o inimă de copil. Obârșia-mi vorbește fără cuvinte, dorul se alintă, inima râde, ochii-mi strălucesc iar sufletu-mi vibrează, numai când piciorul calcă pământ românesc. Nicăieri în lume nu e ca acasă. Tradițiile altui neam, le simt ca pe un mit artificial, tradițiile neamului meu, le simt adevărate altare de închinăciune, ofrande aduse divinității, ca o purificare de la mic la mare. Le port cu mine permanent, le am în sânge. M-apasă dorul de colindele străbune. Oriunde în lume aș umbla, nu-i datină ca-n țara mea. Zâmbetul străinului îl primesc cu drag, dar nu-l simt cordial. Altruismul lui în pragul ușii se oprește. Unde în lume, răsună bucimul de dor și jale? Sau naiul cu ciocârlia se întrece? Mi-e dor de vatra dragă strămoșească, abia aștept să mă întorc acasă. 16 septembrie 2009