Mărgăritale tale acum înfloresc

Bietul sărman, cu ochii blânzi și umezi, cerea doar un boț de mâncare. Nu am ignorat așteptarea, pâine cu sare i-am dat, și-o cană cu vin. Zâmbetu-l doare, rană-i și chin, n-am pansament pentru suflet, dar…dă-i și Tu Doamne ceva, pune-i cerul la picioare, iar mâna fă-i-o aripă. Să-Þi găsească ușor, diminețile cu rouă, zilele pline cu har, iar serile Tale arzând de lumină, să-i fie țoală, pe umerii goi. Noaptea-n genunchi aplecată, cu plete din care-i curg stele, templu va dura, fruntea rezemată de pământ, spre Tine îl va purta. Hai, întinde-ți mâinile suflete, poți să plângi, mărgăritarele tale, abia acum înfloresc. 9 martie 2010