A câta oară m-am născut
din aburul ce-n ploi se varsă?
A câta oară am murit
în iarna rece sub zăpadă?
Am renăscut de-atâtea ori
în fiecare dimineață.
Cu fiecare răsărit
începe-o nouă
Þinându-ne de mână,
potecă peste timp bătătorim,
rămân în urma noastră,
flori albe și glasuri de copii.
Din când în când,
ne-mpiedicăm de gloduri
și ne dor,
mâna îmi strângi și mă
Drumul pe care-l străbat
Nimeni nu l-a mai mers vreodată,
O punte ce ochii o văd
Numai o singură dată.
Cuvinte zămislite,
în clipele de dincolo de timp,
sensul lor clar l-am
Se prelinge pe pereți
Spuza galbenă a grâului
De astă vară, în timp ce boaba
Rămasă necoaptă,
Am presărat-o deja în urmele turmelor
Plecate demult la muls.
Trecute zile împrăștiate pe
Odată cu căderea amurgului peste zarea inocentă,
Obosită după ritualul parcurs de odiseea astrului
Solar, își ascunde azurul veșmântului într-o manta
De un acajuu sângeriu, atingând aripile
Geme pădurea cuprinsă de chinul durerii,
Geme pădurea, simte că-i vremea pieirii.
Plânge-n șiroaie cu râuri prin ramuri,
Plânge și-și picură frunze pe lacrimi.
Tristețea-și ascunde în triluri
Să nu-mi ucizi iluzia visării care plutește prin gânduri
Languroasă, instigându-mă, plină de melancolie să-ți
Amorsez toate pornirile ascunse privirii-n anotimpuri
De dor și ninsori de stele,
Ai apărut
odată cu embrionii suferințelor,
ce vor urma să vină.
Te-ai ridicat deasupra gândurilor,
în stare latentă.
Din magmă
și aburul care plutea deasupra norilor,
te-ai plămădit .
După
De s-ar opri
Amurgu-n loc
Și toamna
Nu ar mai veni
Senini
Și-n rezonanță am fi,
Copii
Bunici
Toți la un loc.
Răsărit de Soare
Zori de dimineață
Dăinui-vor
Peste
Înserarea
Slove tăcute,
rătăcite prin sertare,
îngălbenite de ani
și uitare,
ne vorbesc, despre
cum a fost mai demult.
Noi le citim
cu stupoare.
Neputința obscură
se afundă
și mai mult în
Mă rezem de umărul
zilei care a trecut,
și pipăi cu piciorul,
un mâine abia început.
Mă lepăd de sfială
și mângâi sfârcul lunii.
În noaptea ancestrală,
m-agăț de furca lumii.
Ritualic,
Aveam nevoie
de cuvintele tale, de încurajare.
Mi-au pătruns în suflet,
au rămas acolo,
ca un ecou, al tău.
Cu un balsam vrăjit,
mi-ai acoperit rănile,
uitate de-o viață,
acum,
nu pot să te
Dimineața,
plânge roua pe flori,
iar trilul de pasăre
vaită,
durerea ce tace și arde.
În liniștea mare
cât un ocean,
se aud doar suspinele,
rupte din gânduri.
Până ieri mai era,
strălucire
cuvinte simple
te caută
într-un amalgam
contorsionat
în jumătatea mea
trecută
te-ai schimbat
în obscur
și de atunci
te-am agățat
într-un cui
de perete
1 iunie 2009
De vrei să pleci,
oriunde, departe,
în locuri de tine
neumblate.
Să te identifici
cu alte păsări,
care și-au schimbat cuibul,
într-un alt copac.
De vrei să pleci,
oricum, în lumea
Privește-mă în ochi,
și mă înalță,
pe culmile zărilor,
pierdute în abisul irisului de cleștar.
Scaldă-mă,
în laguna lor albastră.
Cu stele din surâsul tău,
mă învelește.
Întinde-ți degetele
Cineva,
mi-a luat
și mi-a ascuns
glasul,
într-un cufăr
ferecat,
cu lacăt și belciuge.
Acum,
din cufăr
se preling lacrimi
de durere,
pentru că,
eu,
nu te mai pot striga.
2 iunie
Iubitule,
iar mă gândesc
la tine.
Ziua-mi impun
ca să te uit,
dar seara,
somnul,
nu vine la mine.
Vine-o durere
blândă, năucitoare,
îi dau drumul
să colinde
prin mine,
din