Rodica Lupu

A câta oară m-am născut din aburul ce-n ploi se varsă? A câta oară am murit în iarna rece sub zăpadă? Am renăscut de-atâtea ori în fiecare dimineață. Cu fiecare răsărit începe-o nouă

Þinându-ne de mână, potecă peste timp bătătorim, rămân în urma noastră, flori albe și glasuri de copii. Din când în când, ne-mpiedicăm de gloduri și ne dor, mâna îmi strângi și mă

Drumul pe care-l străbat Nimeni nu l-a mai mers vreodată, O punte ce ochii o văd Numai o singură dată. Cuvinte zămislite, în clipele de dincolo de timp, sensul lor clar l-am

Odată cu căderea amurgului peste zarea inocentă, Obosită după ritualul parcurs de odiseea astrului Solar, își ascunde azurul veșmântului într-o manta De un acajuu sângeriu, atingând aripile

Geme pădurea cuprinsă de chinul durerii, Geme pădurea, simte că-i vremea pieirii. Plânge-n șiroaie cu râuri prin ramuri, Plânge și-și picură frunze pe lacrimi. Tristețea-și ascunde în triluri

Să nu-mi ucizi iluzia visării care plutește prin gânduri Languroasă, instigându-mă, plină de melancolie să-ți Amorsez toate pornirile ascunse privirii-n anotimpuri De dor și ninsori de stele,

Ai apărut odată cu embrionii suferințelor, ce vor urma să vină. Te-ai ridicat deasupra gândurilor, în stare latentă. Din magmă și aburul care plutea deasupra norilor, te-ai plămădit . După

de-aș mai trăi un singur ceas ți-aș spune tot ce aș avea de spus apoi în veci ți-aș asculta …tăcerea 5 februarie 2006

Slove tăcute, rătăcite prin sertare, îngălbenite de ani și uitare, ne vorbesc, despre cum a fost mai demult. Noi le citim cu stupoare. Neputința obscură se afundă și mai mult în

Mă rezem de umărul zilei care a trecut, și pipăi cu piciorul, un mâine abia început. Mă lepăd de sfială și mângâi sfârcul lunii. În noaptea ancestrală, m-agăț de furca lumii. Ritualic,

Aveam nevoie de cuvintele tale, de încurajare. Mi-au pătruns în suflet, au rămas acolo, ca un ecou, al tău. Cu un balsam vrăjit, mi-ai acoperit rănile, uitate de-o viață, acum, nu pot să te

Dimineața, plânge roua pe flori, iar trilul de pasăre vaită, durerea ce tace și arde. În liniștea mare cât un ocean, se aud doar suspinele, rupte din gânduri. Până ieri mai era, strălucire

cuvinte simple te caută într-un amalgam contorsionat în jumătatea mea trecută te-ai schimbat în obscur și de atunci te-am agățat într-un cui de perete 1 iunie 2009

De vrei să pleci, oriunde, departe, în locuri de tine neumblate. Să te identifici cu alte păsări, care și-au schimbat cuibul, într-un alt copac. De vrei să pleci, oricum, în lumea

Privește-mă în ochi, și mă înalță, pe culmile zărilor, pierdute în abisul irisului de cleștar. Scaldă-mă, în laguna lor albastră. Cu stele din surâsul tău, mă învelește. Întinde-ți degetele

Cineva, mi-a luat și mi-a ascuns glasul, într-un cufăr ferecat, cu lacăt și belciuge. Acum, din cufăr se preling lacrimi de durere, pentru că, eu, nu te mai pot striga. 2 iunie

Iubitule, iar mă gândesc la tine. Ziua-mi impun ca să te uit, dar seara, somnul, nu vine la mine. Vine-o durere blândă, năucitoare, îi dau drumul să colinde prin mine, din