Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Un trecut ascuns

1 min lectură·
Mediu
Slove tăcute,
rătăcite prin sertare,
îngălbenite de ani
și uitare,
ne vorbesc, despre
cum a fost mai demult.
Noi le citim
cu stupoare.
Neputința obscură
se afundă
și mai mult în obscur.
Și ce dacă voințe erup,
dezvelind un trecut
ca un nud?
E un van, e un vid
de real.
Amputăm ce-am trăit,
renegăm ce-am văzut,
propagăm aservire
într-un front, unanim.
Ah!
Tu cerule, martor
al timpului trecut,
plouă cu apă pură,
pe slove și pe noi,
și spală-ne rușinea,
ce adăpost își face
în unii dintre noi.
Fățarnica uitare,
în sedimente
mocirloase
astăzi își ascunde,
trecutu-i cunoscut.
N-aș vrea să fiu
părtașa-acestui furt
Vă întreb pe voi,
ce-am să răspund
dacă nepoții mei
vor întreba:
“Bunico,
cum a fost demult?”
13 iunie 2009
001.146
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
125
Citire
1 min
Versuri
42
Actualizat

Cum sa citezi

Rodica Lupu. “Un trecut ascuns.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodica-lupu/poezie/13893828/un-trecut-ascuns

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.