atâția copii se sinucid în oamenii mari

La dracu Viața se duce Viața se scurge Vecinii de deasupra S-au certat iar Afară se-aud din ce în ce mai des Sirene Oamenii mor pe străzi, sub poduri, pe cheiuri, În cimitire locurile se vând la suprapreț, Ne mai privim în ochi Doar cât să nu înnebunim În albiile secate se construiesc autostrăzi Ne batem cu pietre, cu cuvinte, cu singurătăți Pe scări se coboară mai mult decât se urcă Atâția copii se sinucid în oamenii mari, Ochii noștri, colecție de monitoare Împânzesc inutil împrejurimile Ne-ascundem de noi Câini nedresați ne caută prin râpe Nu mai lăsăm nici urme Pământul refuză să-și mai aducă aminte de noi În biblioteci nu mai sunt decât cărți despre sex Și ce e rău în asta? Oamenii se bulucesc să citească Oamenii se bulucesc unii în alții Ceva, ceva o ieși de-aici Zilele se numără în fișicuri Aramă, argint Uneori aur, medalii de merit pentru Bănuțul aruncat unui cerșetor Ne căutăm disperați scuze, motive, circumstanțe atenuante Pentru că trăim În coșuri de gunoi, în mașini de tocat orgolii, Cu aer condiționat. Furnalele au ucis primăvara Iar oamenii i-au furat toate frunzele Ca să-și afume grotele Fugiți, energii negative! Omorâm toți copacii care au un sens Și ne crucim, ne sfințim în continuu Casele, zgomotul, magazinele, păcatele, prostia, trecutul, întunericul, copiii, televizorul, legea, tăcerile, drumurile, roșul din semafoare, s-a interzis prin decret gânditul La ochi, arm`! Noi să fim sănătoși!