Ovidiu Mihai Ionel

Sunt seri în care orașul se strânge în sine ca o încăpere în care nimeni nu mai vorbește, iar ferestrele par să-și țină răsuflarea. Lumina felinarelor se răstoarnă pe asfalt, aur tremurând în bălți

În lumea noastră, grădinile nu cresc în sol obișnuit, ci în eter, pe fire de vis și suspine de mătase. Ne-am sădit iubirea în văzduh, undeva, sub stele, nu pentru roadele pământului... Noi,

La-nceput de zori, râul murmură, ca un martor tacit. Aici, un stârc își întinde aripile ca un gând vechi câștigând acceptul apelor nemișcate. (niciun pantalon nu-i strânge membrele)

[O idee în trei expuneri] I ce am iubit n-a existat ce m-a iubit s-a terminat singur să merg pe-același drum ascuns de timp și vânt și ploi ce-am vrut acum nu s-a născut când eu de plâns

Am organizat de curând un nou concurs de povești pentru copiii cu care lucrez (între 6 și 17 ani). Sunt dezamăgit, în ultimii ani nu văd decât cum își pun singuri limite. Au învățat să spună mult

Muzica, teatrul… întotdeauna au fost pasiunile mele. Pasiuni care m-au dus câteodată în pragul disperării. Trebuie să fii țicnit de-a binelea să-ncerci să faci artă pe la noi. Să-ncerci să ieși din

Motto: \"Am uitat de ce luptam... Mai rau e c-am uitat cu cine\" -Ce-ai ramas asa in urma? -Nimer, cred c-am gasit o pestera netrecuta pe harta, spuse intr-un tarziu Dana. Vin si eu, acum. -De

Te-ai ascuns in cea mai verde gra-dina Doamna mea in alb. Te voi stinge usor. Verde-le negru se facu la primul meu pas. Floare-a, ceru-l se-ntunecau lasand, lasand

grav, atat de grav era sunetul trenului care ma ducea departe; departe de casa grav, dansul nostru este mereu grav, il auzi? bine de tine, poti sa dormi dansand... grav e si

Câteodată mă-ntreb... dacă oamenii ar avea aripi, câți dintre ei ar putea să zboare?

Eu, mâine plec. Și plec, și plec. Cu tine-ntr-un nor alb, cu roz și alb, cu nor, cu tot. Și mâine plec, și iarăși plec, cu tine-ntr-un plic alb, și roz și alb, cu plic, cu tot. dar

Astăzi a venit toamna. S-a așternut în miez de iarnă peste sufletele noastre înghețate. Ploaia gri, coboară încet, dar sigur, schimbând zăpada (cândva albă?) într-o mocirlă-ntunecată

Urletul copilului părăsit cade pe noi ca apa clocotită, topindu-ne carnea și lăsând la vedere adevărata natură a ființei umane.

atom firav, visezi la marginea viscolului brutal, cum timpul înmărmurit, înnebunit fără de speranță se va furișa printre cuvintele noastre. o picătură de pace îți deranjează visarea; iar tu,

Aparent mergem cu toții înainte, dar, de fiecare dată când ne uităm suntem tot mai departe de casă. Unii s-au oprit din drum. Li s-a făcut frică. Au văzut unde ne îndreptă curentul. Cei

Unele vise mor chiar înainte de a se naște Toți ne îndreptăm grăbiți dar fără panică spre o viața ce mult o dorim. “POFTÃ BUNÃ!” spuse el în cele din urmă. Până la anii mai

“Vom ajunge să murim uniform!” scria peretele unui cimitir în timp ce mormântul tău, povestea cum e să trăiești printre plopi. Crucea de Marmură începe să dea semne de bătrânețe... discuta

Dați o mână de ajutor muzicii! Data: 19.noiembrie.2005 Ora: 20:00 Locația: Big Mamou Club (Splaiul Independenței 2B) Ascultând multe trupe din underground care-au găsit acel echilibru în

ZAKA MUSIC si SAPTE SERI anunta deschiderea Saptamanii JIMI HENDRIX la clubul BIG MAMOU din capitala astazi 17 octombrie 2005 la ora 20:00! Intrarea libera! EVENIMENTUL se desfasoara in cadrul

am văzut ieri un porumbel zdrobit pe mijlocul trotuarului. oamenii treceau nepăsători peste el, prea ocupați de problemele zilnice. câte o bucată pe fiecare pantof al chipurilor de lut! văzând

sunt legat de frumusețea ta, pustiu de timpuri și ecouri, prins în jocul de silabe-aruncate în cuvinte fără sens; doar umbra lor spune povestea unei flori din plasma stelei; acum doar o

Un popă și-o damă de inimă! roșie chiar. Un optar caro și-un opt de treflă. Un șapte romb cu nouă roșu. Cărțile se-așează-n fața mea, încercând să-mi impună viitorul, sau,