Poezie

Salvamarul

1 min lectură·18 decembrie 2005

Mediu

Aparent mergem cu toții

înainte,

dar, de fiecare dată când ne uităm

suntem tot mai departe de casă.

Unii s-au oprit

din drum.

Li s-a făcut frică.

Au văzut unde ne îndreptă

curentul.

Cei mai mulți nici n-au observat,

și-au continuat să meargă,

neatenți, superficiali

spre departe.

Dar, puțini au văzut că drumul apucat

nu-i un drum adevărat, ci o șosea din

petale negre;

Au început să înoate contra valurilor

de oameni neatenți care-i trăgeau spre

departe.

Se pare că-s singuri;

vântul e nehotărât,

nu știe in ce parte să bată,

pe cine să ajute.

Valurile devin mai mari,

cei puțini au obosit,

mulți au abandonat,

câțiva s-au hotărât

să nu cedeze.

Într-un final, ajunsi la

capătul puterilor,

adorm, și se lasă

purtați de curent,

înapoi...

Dar!, se trezesc în barca

Salvamarului,

ce stă pe loc,

si nu se clintește.

Odihniți, coboară și înoată mai departe...

004.187

Ovidiu Mihai Ionel. “Salvamarul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-mihai-ionel/poezie/156304/salvamarul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.