Alin Stelian Dobre

Afara e toamna pierduta Si-n sufletul tau e iarna. Multi te cred pierdut iremediabil in pamant, Totusi flacara iubirii te scoate din mormant. Tu nu poti pleca din Romania Pt ca aici

Mai ții minte tată, în aval, Cum valurile se loveau de mal ? Acum din matcă ele au ieșit, Si-ți caută pământul răvășit. Pasărea măiastră nu mai cântă, Nici iarbă verde nu-i în

Poetul plânge stins pentru neamul lui Că visele-i se îneacă sub valurile Prutului. Cătușele dusmanului ne-au afundat în minciună, Dar cuvintele tale ne-au fost mereu lumină. Fratele

Când seara tu te îndrepți spre casă, Prin viscol cu privirea grea, Elodia îți apare ca o nălucă-n față Și te îmbie să te duci cu ea. Cu ochii verzi ca primăvara timpurie Cu fața zămbitoare

Era mult prea tarziu ca sa ajung la Tine, Iar vantul trist sufla in gandurile noastre. Nu te vedeam in casa pustie a gandurilor mele, Dar stiam ca esti acolo numai pentru mine!