Poezie

Tata

In memoria tatălui meu, Dobre Marin Corneliu

1 min lectură·29 ianuarie 2009

Mediu

Mai ții minte tată, în aval,

Cum valurile se loveau de mal ?

Acum din matcă ele au ieșit,

Si-ți caută pământul răvășit.

Pasărea măiastră nu mai cântă,

Nici iarbă verde nu-i în primăvară,

Pământul întreg este pârjolit,

Sufletul tau nu s-a odihnit.

Mă-ntreabă călatoarele si pestii aurii,

De ce nu vrei tu tată să mai vii ?

Căci ziua se preface repede în noapte,

Iar umbrele noastre se înțeleg din șoapte.

Când plânge cerul în oglindă,

Gândul meu pe tine te colindă,

Mi-e atât de dor de vocea-ți blândă

Și de a ta prezență sfântă.

Acolo unde esti nu poți adormi nicicând

Că totu-i plin de stele, Luceafăr scăpărând.

Aud pasărea măiastră,ai noștri toți s-au strâns,

Mă cheamă o durere și izbucnesc în plâns.

003.166

Alin Stelian Dobre. “Tata.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alin-stelian-dobre/poezie/1820832/tata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.