Poezie
Despartire amara
pentru L
1 min lectură·
Mediu
Degeaba încerc să fac punte
Dintr-un hotar și celălalt hotar,
Oceanul lacrimilor e prea adânc și toate,
Se risipesc îndurerate,în zadar...
Drumuri pe care le-am bătut de mii de ori în parte,
Acum îmi par din ce în ce mai depărtate,
Gândurile-mi sunt dușman de moarte,
Cuvintele sunt goale și corupte.
Am alergat prin foc ca să ajung la voi,
Și m-ați tratat aici ca pe-un gunoi,
Deși sudoarea frunții mele, atât de rece,
Era o mare a deznădejdii înecată-n sânge.
De ce Tu, Doamne m-ai abandonat în lumea lor
Ca pe-un copil orfan rătăcitor,
Mai bine în Pustie mă duceai
Și uliilor ofrandă mă dădeai.
Rămâi cu bine,tu iubire amară
Și tu Pământ încătușat în ură,
Când ceasul despărțirii va suna,
Ca orbii prin Pustie mă veți căuta.
044314
0
Termenul \'gunoi\' nu prea are valente poetice, prea e rupt din \'realitate\'. E drept ca Arghezi sau Baudelaire creau o lume virtuala de la \'bube, mucegaiuri si noroi\', dar toate erau... prelucrate, rastalmacite.
Nu stiu ce virsta ai, dar pari un dezavuat desavirsit... Poate am mai simtit asa ceva cind am citit \'Pe culmile disperarii\', Cioran, dar acolo era multa... filosofie... mi a placut, in ultima instanta.