Liviu Florin Căpitan

Pentru ce mai avem nevoie de timp dacă tot nu ne este de folos? Hai să îl facem cadou... să il dam cuiva care il merită mai mult și pentru care orice secundă contează, să îl punem într-o

greutățile vieții să visăm nu ne lasă, nimănui de strigătul nostru nu-i pasă, burdușite cu noi și cu-ai noștri părinți cimitirele-s pline de oameni cuminți. sentimentul amar de nu-l scoatem din

Îmi pare rău că pașii noștrii nu urmează aceeași cale... tu m-ai trimis într-un loc unde stau alături de toate culorile inimii.... eu am ales să iți închin fiecare secundă și îmi pare

Un vis ciudat, o amintire Uitată-n minte fără rost...... Tu pleci iar eu sunt trist.. iubire Cât am putut să fiu de prost... Dar nu e un capăt de drum Defapt îmi este chiar ușor Cu inima făcută

Îmi lipsești fată dragă dar cum închid ochii te simt aproape ca un Dumnezeu mai mic ce și-a găsit loc în mintea mea. Chipul tău de înger îl am gravat pe pleoape atât de-adânc încât în a mea

Inima nici nu mai doare... parcă nu mai este acolo la locul ei ci e undeva înecată în vise.... inima nici nu îmi mai folosește la nimic înafară de a pompa sânge rău în venele erodate

Nu lăsa pe nimeni să-ți fure magia Crăciunului.... Þine lângă tine oamenii care te fac să zâmbești, Pe cei care îți dăruiesc fericire fără să o aibă pentu ei, Nu lăsa amărăciunea să te atingă pe

Ai tu în suflet vreun loc pentru mine, Un spațiu mic ca să mă găzduiești, O cămăruță simplă în inimă la tine, Hai spune fată dragă, mă primești? Crezi că ai putea spune dulci șoapte Să-mi

Dă-mi un motiv să te visez la noapte, În loc de stele chipul să-ți admir, Răsfață-mă ușor cu ale tale șoapte Și cu parfumul tău dulce de trandafir. Dă-mi un motiv ca ziua care vine Să fie una

Suntem și noi ca frunzele ce cad, palide umbre, făpturi efemere, sclipiri ascunse în tainice unghere, înfășurate într-un zâmbet fad. Suntem doar niște stele căzătoare pe cerul nopții care-i

Nu sunt supărat pe tine fată dragă.... Sunt supărat pe neputința de a-mi accepta înfrângerea, pe incapacitatea de a te înlătura de tot din gânduri și de a merge mai departe. Sunt supărat că țin

s-a dus o nouă zi, o zi fără de ploi, doar lacrimile mele mai știu acum de noi .... și săptămâna asta acuși pleacă și ea, doar în sufletul meu a mai rămas ceva timpul meu

nu zi nimic, lasă tăcerea grea să zbiere sau să cânte să facă ce o vrea și nu mai spune clipei să stea puțin în loc, aruncă-mă-n uitare în marea cea de foc, în lumea asta

resimt asupra mea povara nedreaptă a singurătății, sunt părăsit de mine însumi, de un suflet pe care corpul nu-l mai încape, ce doreste-alinare vrând deseori să scape din chinul

Credeam că te-am pierdut Dar tu în mintea mea Ești acel gând ce vine Și pleacă doar când vrea. Credeam că nu te vreau Dar încă-mi amintesc De clipele frumoase Și nu pot să

Þi-am dăruit clepsidra cu aripi ca să vezi cum zboară timpul, ți-am arâtat inima mea ca să vezi cât de mult te doresc, ți-am povestit visul de-o vară ca să ai căldură în suflet și cu

Nu vreau nimic altceva Decât liniștea De dinaintea furtunii Ce se naște în sufletul meu, Nu îmi doresc nimic în plus Decât seninătatea Omului ce vede moartea Cu ochii lui plini de

De la tine vine ploaia iubito, Ploaia de lacrimi, de gânduri și vise Iar eu nu am umbrelă, Furtuna ta am simțit-o Pe câmpuri deschise Pe cât de cuminte pe-atât de rebelă.... De la tine vin

Mi-ar plăcea să văd în fiecare dimineață marea căpruie a ochilor tăi, câteodată buni, altădată răi, să-mi îndeplinesc câte un vis cu fiecare sărut ce mi-l dăruiești, să prind fiecare secundă în

Nu mă privi cu ochii tăi de ieri, Când îmi zâmbeai fără subînțeles, Arată-mi doar privirea ta nepăsătoare. Acum în ceas târziu degeaba-mi ceri Să te mai iert când iarăși ai ales Să calci a mea

.... Și nu te pot opri Să vii sau să nu vii, Că unde-s eu nu ești Și unde ești nu sunt, Poate că te gândești Și tu că mă dorești Dar nu scoți vreun cuvânt, Pășești pe căi pustii Știute doar

Unii ochi nu sunt făcuți să vadă Ei se apleacă doar asupra lucrurilor mărunte Pierzând din vedere adevărata iubire, Unele inimi nu sunt făcute să iubească Și în schimb iși plâng amintiri

Nu mai e timp de vise și nevoi Și nici de lacrimi sau suspine, Speranța se ascunde-n noi, Nu mai e timp nici de mine ! Nu mai e timp de viață sau moarte, Nimic nu mai e cum a fost, Mai sunt

nu pierde speranța fiindcă e singura legatură pe care o mai ai cu Dumnezeu, să știi că nesiguranța e lucrul cel mai greu, e ultima picătură ce umple paharul, sporește amarul și aduce