Petrea Marian Iulian

Salt ofrandă veșnică iubirii, Din veșmântul frunzelor de nuc, Iar iederă flamândă, amintirii, Prin vântul viselor, mi-aduc. Pecetluiesc iubiri neîmplinite Cu umbre frânte-n

Pe buze prind durere mută, Să tac, sub clipe grele, Căci Moartea nu ascultă Povestea vieții mele... Dar toate-au rostul lor, pe lume - Fie și-o tăcere cruntă, De-ți va da

Îmi strâng amarul sub frunze, Cu dor ca să-mi satur viori, De-mi frâng o durere-ntre buze Și mor, sub nori călători... Adesea priveam câmpii aurii Sub soarele prins într-un

Un soare stinge glasuri moi - Cu umbrele prinse de lumină, Dureri încinge prin copacii goi, Iar frunzele, desprinse, se alină... Îndurerate, pe pământul umed, Fire dulci de iarbă, se

Mi-aș sădi amintirile Printre stelele mărunte, De-oi privi câmpiile Ascunzându-se de munte; Dar n-aș lua aminte Că mie, despărțirile... Mi-s ca florile din munte Lăsându-mi

Ochii-mi saltă răsăritul, De sub pătură de ceață - Oare-oi fi nefericitul, Trecător, prin astă viață?! Ah, nici umbra, nu mi-o văd, Printre lacrimi, însorită - E doar febra, s-o

Laolaltă-n iarba 'naltă, Gânduri zboară iar, fugare Și durerea-n piept, tresaltă, Când mă pierd în depărtare; Am rămas iar prins sub gânduri În superba-mi fortăreață, Că vrăjmaș

Ceața deasă-mi scaldă mintea, Parcă vrând să-mi curme gânduri; Sub sărut mi-apasă fruntea, Tremurând, pitită-n aburi. Iar își scutură pe-alocuri Amintiri de frunze moarte, De îmi

Iarăși am rămas pe gânduri, Scurs acolo, dintre ramuri, Că de zor, prin anotimpuri Îmi prind dor de alte vremuri. Mai confuz ca-n alte dăți, Vântul suflă, cu putere - Mi-au ajuns

Nucul iar mă strânge-n brațe, Crengile-și aruncă-n vânt Și tot plânge, să-și agațe Frunzele, pe sub pământ; Vrea pesemne-a mea durere Ca s-o strângă, între ramuri, Să mă-ndemne spre

"O, tu, privește-mă, bătrâne! Neliniștea, de zor m-apasă, Că poveste n-am cu-i spune Și tare mi-e dor de casă!.. Singur m-am simțit, prin lume. Când dureri, mi-am tot sădit, Printre

Ah, plânge-n taină, nucul meu! În crengi amestecat, rămâne - Cu frunze, haină-n trupul greu, Îndurerat, la fel ca mine. "Să-ți spun o vorbă, dragul meu, Din doina-n care m-am născut, Cu

"Nici Moartea, nu mă vrea, bătrâne!.." Și tac, strângând durerea, Privind cu drag, spre lume, Căci ea, mi-a dat averea. Eu însumi, m-am supus durerii Scăldat în liniștea ce-o curmă, Cu

Sub umbră de nuc bătrân, Versul țipă-n alăută; Tot mă strigă, ca să-i spun Despre-a mea durere mută. "N-am cui spune, nuc bătrân! Mă trezesc, vorbind adesea, Și știu bine - nu-s nebun, Când

Întru nestinse amintiri, Ofrandă, să-ți aduc, Cu dor de triste despărțiri, Sub umbra frunzelor de nuc... De dorul tău am stins iubiri, Cu luna care trece - Așa-i mereu, în

Þi-oi fi mereu vreun suflet drag Înfrânt de anii ce vor trece, Când mi-oi iubi toiag de fag Ori vorba-n vânt, sub apa rece? Dar n-oi mai fi în zori, pribeag, Cu gând că păseri vor să

Trecut-a vremea noastră, draga mea, Cu flori în dulcea amintire În care poate noi, eram... cândva... Izvor și soaptă, de iubire; Dar tu, să-mi ierți dezamăgiri, Să uiți pe veci, al meu dezastru

"Þi-am dat inima mea, iubito..." I-am spus, cu voce stinsă, În ziua despărțirii... Devin o umbră frântă-n drum, Ce tremură, de vânt atinsă - O lacrimă absentă-n scrum, Sub marmură, cu voce

Priveam sicriul tău de plumb, Cu umbre frânt de lună rece, Răzbind prin Univers, pe rând, Cu frunze scuturate-n vânt Iubind pustiul greu, flămând, Sub dor de plumb și lună rece. "Sunt aici,

"Da, iubito, aștept o Moarte..." Îi spun, privind mormântul rece, Că doar atât mă mai desparte De trupul care se petrece... "Privesc în gol, nefericito..." Și tac, privind mormântul

De te-aș iubi, privighetoare, Cu glas ceresc, sub mândra floare Și n-ai veni, să te iubesc, Ca luna-n soare, să sfârșesc! Așa-i mereu, în despărțiri, Când toți își lasă fericire În

Te zăresc în stele, așteptând, În universu-mi rece Vorbind cu ele, tremurând Cu luna care trece Și te iubesc mereu, visând În noaptea noastră rece Din universul greu, râzând Cu luna care

De dorul tău, sădesc iubiri Cu soare mort și lună stinsă, Sub universul greu de amintiri Când însăși tu... erai desprinsă... Cu dor am să te simt, iubind, Mereu visând sub luna

O, tu! Blândețea Sufletului meu, Mugur din izvorul primăverii, Cu dulce ploaie scuturi curcubeu Și vânt sub cântecul privighetorii! O, tu! Suplețea Sufletului meu, Ploaie și vânt cu dorul