Poezie

În ziua despărțirii

1 min lectură·20 decembrie 2013

Mediu

"Þi-am dat inima mea, iubito..."

I-am spus, cu voce stinsă,

În ziua despărțirii...

Devin o umbră frântă-n drum,

Ce tremură, de vânt atinsă -

O lacrimă absentă-n scrum,

Sub marmură, cu voce stinsă;

Nu-i chin, să scalde veșnic fum,

Trădând cu greu dureri ascunse,

Smaralde-n chip divin, parfum,

Mereu arzând plăceri străpunse -

Dar nici destin, să mi-l adun

Într-un buchet de lacrimi blânde,

Adevărat festin, iar eu, imun,

Să fiu cochet, când m-or cuprinde!..

"Þi-am luat durerea, fericito..."

I-am răspuns, cu voce stinsă,

În ziua despărțirii...

Devin o umbră fericită,

Ca o rană vie, susurând

Și vânt mă alină, o clipă,

Prin viață și moarte trecând.

E lacrimă stinsă, adesea,

Căci dulcea durere, apasă -

Iar mierea prelinsă, curgea,

Cu suflet departe de casă;

Nu-i chin, sub luna nebună,

Nici moarte, în soarele stins -

Doar suflet, comori de-și adună

Sub stele, în universul promis...

"Mă sting, nefericito..."

I-am șoptit, cu voce stinsă,

În ziua despărțirii...

ˆTh3Mirr0r

00729

Petrea Marian Iulian. “În ziua despărțirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petrea-marian-iulian/poezie/14040549/in-ziua-despartirii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.