Petrea Marian Iulian

"Unde-mi pleci tu, draga mea, Scrisă sub tăcerea nopții, Când să treci, la fel ca vremea, Prinsă-n amintirea morții? Că doar atât, mi-a mai rămas Când 'ți-mpresuram mormântul, Cu vers tăcut

"Chiar, unde-ai mai rămas, Strâns de lacrima cerului Cu luna tăcută și glas, Frânt de patima vântului?!" "Nu știi?! Am rămas acolo - Acolo. Sub Frunzele de nuc,

Cartea Poemelor *** 3 *** O să ne fie dor, micuțo… Când ai plecat din astă lume, Spre o alta, Cu chipu-ți plin de zâmbet, Cu inima-ți, ușoară, Ne-ai lăsat … o

Ochii-mi saltă răsăritul, De sub pătură de ceață - Oare-oi fi nefericitul, Trecător, prin astă viață?! Ah, nici umbra, nu mi-o văd, Printre lacrimi, însorită - E doar febra, s-o

"O, tu, muzo! Printre frunze, împletită, Dintre umbre, răsărită, De ce-mi taci tu, adormită? O fi zarea necuprinsă, Cu vreo stea mereu aprinsă, Ori neliniștea, învinsă, De-amăgiri, când cade

"O, tu, privește-mă, bătrâne! Neliniștea, de zor m-apasă, Că poveste n-am cu-i spune Și tare mi-e dor de casă!.. Singur m-am simțit, prin lume. Când dureri, mi-am tot sădit, Printre

E larmă sub picuri de argint Și clinchete sună prin iarbă, Când farmă pe-alocuri alint, Cochete, din pietre, să soarbă; Iar nori s-aprind, sub tunet greu, Când întristări de vânt

DELIR [ II ] Cu cât mai mult se-agită mintea frântă, Smulgând copaci, din inima rănită, Cu-atât mai mult se vrea neprihănită, Când sub tăceri... cu toți, se ia la trântă! Dar

AMAR [ X ] Doar Cerul mai știe ce ascunde pământul Sub umbre de stârvuri, cu luciu de lună, Sub cruci ruginite și rugi adormite - În noaptea amară, îngeri și demoni,

Poeme de demult *** Note pe portativ [ II ] [ D ]e ce plângi, femeie cu chip de copilă? [ O ] să-mi frângi inima. [ R ]âzi cu mine, măcar pentru o clipă; [ E ] timpul să

Partea a II –a “GÂNDURI” Din miliardele-mi de gânduri, Ales-am să-ntind pe-o coală, doar câteva; Când zilele-mi fi-vor numărate, cândva, Voi reciti, cu drag, precum odinioară, aceste

PARTEA I : “DOLIU” Și totul … Începuse toamna, Chiar de ziua mea… Iar sufletul Îmi zise într-o clipă: “Scrie cartea asta” . ©Th3Mirr0r

BLESTEM [ XI ] Dar nu e ceas urzit, al judecății, Să stingă-n sabia de foc, vreo lege Și nici să dea-n vileag cum ea alege Îndat' să-i curme glasul entității - Se-nchină-n

Cartea Poemelor Partea a III –a „Nuanțe” Ce de culori, își așterne natura În fața ochilor mei, Vrea să încânte, cu darurile ei, Toată suflarea! ©Th3Mirr0r

BLESTEM [ XV ] Când umbrele s-agită, în neștire, Dragoni cu guri de foc, s-arată-n cer, De varsă dintre nori, urgii - iar temnicer, Crunta entitate - țipă, la oștire, Tot

BLESTEM [ V ] Un cântec de jale se scurge din munte, Când ploaia revine cu lacrimi ascunse Furând pe neștire, din patimi aprinse, Descântec, sub banale pietre cărunte Ce plâng

NEGRU [ V ] Ce îndurerată se arată lumea, Aprinsă de tăceri, din ochii de jais! Doar vântul își sărută floarea de cais, Amestecând dureri în gust de caramea, De-i șterge-n

ALB [ I ] Lumea... s-a îmbrăcat în alb. S-au stins până și genunile - Fug fantomele albe, minunile... Lacrimi albe, dansau, în alb. În noaptea albă, s-au stins

Cartea Poemelor *** 15 *** Pe-aceste plaiuri… [partea 1] Aici, pe-aceste plaiuri Ne s-au născut poeții Iar cu a lor graiuri vii Ne vom bucura cu toții; Fost-a viața

Poeme de demult *** Prolog – Cascada Sunt Oglinda, spun mereu multor oameni; am fost învățat să arăt Viața, precum o trăiesc; sunt încă un copil, alinându-se în leagănul ei; am fost

AMAR [ V ] Încă mai țipă copacii, spre cer, disperați... Și îngeri, după cruci, se ascund, nemișcați - Și stele, își frâng. Cu amar, sub pământ, Tot așteptându-i pe cei din lume

TREBLINKA [ XI ] Năvod peste lume, își întinde amurgul... Stihii, cu aburi, desface, în geamăt prelung - Cu plumbul din țeavă, sângele din tâmplele mamei Și gustul de moarte

ABIS [ II ] Întoarcă-se-va-n loc, clipa sublimă a morții! Că tot ce-am visat, aievea, s-arată - Raiul cade cu prima frântură de durere sărată... Fără un suflet în spațiu,

ABIS [ VII ] Iubito, lumea noastră... s-a destrămat demult. Mi-a rămas sufletul pustiit, în abisala tristețe - Rămân cu deznădejdea vremii, ca o umbră învinsă, în sfârșit, de