Paul Bogdan

* * * Ca să înțelegem influența lui Manuc Mirzaian, care se manifestă și în atitudinea Turcilor față de Principatele Dunărene trebuie să analizăm stările politice din Imperiul Otoman, unde acest

Sile este un boem dar nu un uituc. A făcut ceea ce a promis trimițându-ne amănunte despre lansarea celor două cărți siameze \"fratele meu, Dumnezeu\", pe care o semnează, și \"Jurnalul meu de

Vino neamule de mă pipăie! Bagă-mi mâna în ochi și în nară, caută-mă prin frunte de seară, de cute, pe umeri caută-mă de munte. Vino neamule să vezi ce n-ai mai văzut! Omul-„fluture”,

* * * Prosperarea orașelor de la Sud de Dunăre s-a datorat nu numai desvoltării comerțului, dar și stârpirii banditismului, ceea ce n-a convenit nici Kirdjalilor, a căror răscoală a fost potolită

Te-am invitat în larg asta seara, sperând ca martor noii nasteri din spuma sa fiu. Te-as lua cu mine pe tremuratul pielii sarat-amarui... spre acolo de unde nimeni nu se întoarce. Acolo

În care mi se întâmplă viața cea de toate zilele, pe când labradorul îmi miroase mâinile. Totul se petrece în camera obscură: optzeci de optzeci de optzeci… și tot așa la infinit își trimite

S-a ridicat ploaie de neființă în urma ta. Ud de beznă, nefiind, netrăind și nemurind, te priveam, păunița mea noptatecă. Paralele de întuneric mă cuprindeau, în timp ce tu,

Îmi pipăia coasta, dar rănile mele nu erau acolo, nu mai pășisem pe apă. Nu mai aveam îngeri nici să-i beau în sângeapă, de-a dușca, sau să-i încarc în plumbi să-i trag în sus cu

joi, 10 aprilie, ora 18.00 în Club A (str. blănari, nr 14, bucurești) poeticile cotidianului editia 70 Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu, Claudiu Komartin și Dan Sociu aduc Suedia poetică de la Abba

La tine totu-i geometrie, vie, sinusoidă în mișcare, detonatoare de unghiuri, pluguri, cu care in tine trag brazdă, de mine gazdă. Sunt plugarul-sămânță, repetent la matematici, cu

Piticul de cireș Era un pitic singuratic de cireș. Așa i-a spus lumina aceea când, într-o dimineață de februarie, s-a născut la rădăcina unui cireș sălbatic. Trecuseră multe primăveri peste el,

Ești numai tu cuprinsă în chenar integru ce spânzuri virilă de aortă, mai jos de cerul gurii mele negru, mai sus de ceea ce de fapt importă. Ești numai tu ce mă trăiești cu zile și mă

Te plouă! Trage-te sub mine cuminte, să nu mai cadă norii, rostogolindu-se ca roata morii, asupra ta atât de sălbatec, torente-torente, tunete-tunete, intră sub mine, a

Mâinile care te-au făcut mai miros încă a scânteie și a furtună, le-au rămas gândurile tale în cute și în grațioasa curbură. Sunt fulgere de sticlă. Iar tu, o lebădă neagră, nou

Înainte de începutul poveștilor, cuvintele se scriau pe aer, erau vânturi, fiecare de altă culoare, fiecare alt giuvaer pe cer. Fiecare cuvânt era sus și nimic nu era mai jos de cuvânt, nici pământ.

Îmi pozezi în culori vii, întocmai așa cum te creez când nu-mi arunci cu pietre în planșe spărgându-mi culorile. Sunt un realist și mișcările mele sunt meticuloase. Ochiul este acolo unde

Nu plouă, iubito, sunt clipele noastre ce ne udă streașina frunții. Ropotesc, ropotesc aversele calde sau furtunile noastre. Fiecare picătură iubito ne hrănește, ne întărește rădăcina

Nu știu dacă la hanul lui Manuc se va fi băut odinioară tutun, dar este posibil. Ridicat în buricul târgului Bucureștilor pe la 1807 de către Beiul Manuc Mirzaian, în pasul negustorilor ce veneau în

La un capăt port un trandafir iar la celălalt un suflet curb în formă de chei cu care pictez pe scânduri de plumb icoane cu chipul unei singure femei. În rest sunt aer sau urme de