Mediu
Apărut în Suplimentul literar al \"săptămânalului de moravuri grele\" Academia Catavencu - 1-7 octombrie 2002
Literatura care nu se scrie a apărut de curând.
Nu vă luați după facilul paradox de mai sus - nu cred cel mult decît în apocalipsa personală. Fapt e că, de cînd cu Internetul, libertatea de exprimare estetică s-a aciuiat într-un spațiu imens, nesperat de accesibil.
Literatura virtuală nu este, deocamdată, în România cel puțin, decît sora nebotezată aflată în umbra reginei, fila tipărită. Cred că o Academie care se respectă ar trebui totuși să-i certifice existența și să-i evalueze performanțele, cu toate că gestul cere blamul. Pentru că face evidentă o discriminare (măcar din punct de vedere empiric: există așadar două spații purtătoare de literatură: material și virtual) într-un moment puțin propice gesturilor segregaționiste. Ne asumăm însă riscul. Acest colț/deptunghi/pătrat de pagină va fi rezervat prezentării (cuvânt greu!) unui fenomen, deci, rămas în urmă.
Sînt, probabil, cel puțin trei tipuri de adăpost virtual pentru texte produse cu intenție estetică: paginile personale, site-urile de literatură și revistele virtuale. Această enumerare s-a făcut în ordinea crescătoare a normelor impuse în relația cu furnizorii de conținut. Dictatură, ba chiar cult al personalității, în primul caz, politică permisivă în cel de-al doilea, selecție mai mult sau mai puțin severă în ultimul.
Vom astăzi au milieu, cu un site de poezie, www.poezie.ro. Acolo am încercat să întreprind o croazieră cu mouse-ul care m-a purtat prin te miri ce grote fantastice, subterane pline ochi cu hrană de toate felurile: texte râncede sau expirate am întâlnit la tot pasul, șoarecele înghite orice. Altele, dulci, însiropate, stau stau să fermenteze pentru buze avide și creiere doritoare de tot felul de tării, numai să se simtă levitând; texte șvaițer, rumene, cu o mulțime de galerii pe unde rozătorul poate trece întru explorări minuți(-oase n.e?!) sau aventuroase; textele pentru ocazii speciale, consistente și fine, care se descoperă cu timpul și se savurează după poftă.
Credeam c-o să mă rătăcesc, în definitiv de-asta intrasem. Am aflat însă că teritoriul www.poezii.ro are administrator și guvern format din – Platon o să se supere – cei mai buni poeți din site. Producțiile sînt omologate și evaluate prin acordarea de steluțe galbene, iar verdictele sînt precedate de comentarii, Nu vreau să mă lansez în descrierea unei forme de guvernământ, a ierarhiilor stabilite, evident, în funcție de poezia fiecărui cetățean în parte. Am descoperit însă literatura ca hobby și ca aducere-împreună. Pe chat-ul site-ului poți comunica, desigur, ca pe orice chat, orice. Te poți abona la poezii.ro printr-un mail de intenție. Forumul, chat-ul, corespondența cu membrii site-ului îmi par, mai mult decât calitatea textelor înmagazinate, ratio acestui loc literar. Mai puțin literar, așadar, decât dialogic.
Aderenții sânt mulți și știu puține despre lumii literare a cărților. Cu câțiva dintre ei „am vorbit” pe chat, despre alții am aflat din casetele de prezentare. Mulți trăiesc în străinătate – și acum este momentul unei paranteze. Într-un articol recent, prozatorul Ioan Groșan scria despre tedențiozitatea paternalistă a postului TV România Internațional. Mie mi se pare că acest site nu poeților le este oferit în primul rînd, ci unor exilați doldora de nostalgii, cu lacrimi uscate pe obraz, agitînd stindardul nevinovatei lupte pentru reumanizarea lumii.
Poate că e vremea să mediem un astfel de dialog, între ei și noi, între siliciu și hîrtie, pînă la amalgam; să încercăm să aplicăm hulitul multiculturalism „de stînga” unei alterități omise poate tocmai datorită arierării noastre tehnice. Știu, sînt un imperialist postmodern care crede în egalitatea culturilor numai pentru a indica mai clar care este centrul aspirator de margini. Prin doar faptul publicării acestui articol mă instalez în centrul omologator, mă prefac în instanță de audit estetic, devin Judecător. O dată cu mine, filtrul selectiv al site-ului își vede redusă autoritatea la teritoriul evanescent pe care-l guvernează. Eu, de aici, îl observ și-i anulez funcția printr-un singur gest. Să știți totuși că nu mai sunt un fan Foucault.
Fiecare cu împărația lui.
ALEX MAFTEI
Literatura care nu se scrie a apărut de curând.
Nu vă luați după facilul paradox de mai sus - nu cred cel mult decît în apocalipsa personală. Fapt e că, de cînd cu Internetul, libertatea de exprimare estetică s-a aciuiat într-un spațiu imens, nesperat de accesibil.
Literatura virtuală nu este, deocamdată, în România cel puțin, decît sora nebotezată aflată în umbra reginei, fila tipărită. Cred că o Academie care se respectă ar trebui totuși să-i certifice existența și să-i evalueze performanțele, cu toate că gestul cere blamul. Pentru că face evidentă o discriminare (măcar din punct de vedere empiric: există așadar două spații purtătoare de literatură: material și virtual) într-un moment puțin propice gesturilor segregaționiste. Ne asumăm însă riscul. Acest colț/deptunghi/pătrat de pagină va fi rezervat prezentării (cuvânt greu!) unui fenomen, deci, rămas în urmă.
Sînt, probabil, cel puțin trei tipuri de adăpost virtual pentru texte produse cu intenție estetică: paginile personale, site-urile de literatură și revistele virtuale. Această enumerare s-a făcut în ordinea crescătoare a normelor impuse în relația cu furnizorii de conținut. Dictatură, ba chiar cult al personalității, în primul caz, politică permisivă în cel de-al doilea, selecție mai mult sau mai puțin severă în ultimul.
Vom astăzi au milieu, cu un site de poezie, www.poezie.ro. Acolo am încercat să întreprind o croazieră cu mouse-ul care m-a purtat prin te miri ce grote fantastice, subterane pline ochi cu hrană de toate felurile: texte râncede sau expirate am întâlnit la tot pasul, șoarecele înghite orice. Altele, dulci, însiropate, stau stau să fermenteze pentru buze avide și creiere doritoare de tot felul de tării, numai să se simtă levitând; texte șvaițer, rumene, cu o mulțime de galerii pe unde rozătorul poate trece întru explorări minuți(-oase n.e?!) sau aventuroase; textele pentru ocazii speciale, consistente și fine, care se descoperă cu timpul și se savurează după poftă.
Credeam c-o să mă rătăcesc, în definitiv de-asta intrasem. Am aflat însă că teritoriul www.poezii.ro are administrator și guvern format din – Platon o să se supere – cei mai buni poeți din site. Producțiile sînt omologate și evaluate prin acordarea de steluțe galbene, iar verdictele sînt precedate de comentarii, Nu vreau să mă lansez în descrierea unei forme de guvernământ, a ierarhiilor stabilite, evident, în funcție de poezia fiecărui cetățean în parte. Am descoperit însă literatura ca hobby și ca aducere-împreună. Pe chat-ul site-ului poți comunica, desigur, ca pe orice chat, orice. Te poți abona la poezii.ro printr-un mail de intenție. Forumul, chat-ul, corespondența cu membrii site-ului îmi par, mai mult decât calitatea textelor înmagazinate, ratio acestui loc literar. Mai puțin literar, așadar, decât dialogic.
Aderenții sânt mulți și știu puține despre lumii literare a cărților. Cu câțiva dintre ei „am vorbit” pe chat, despre alții am aflat din casetele de prezentare. Mulți trăiesc în străinătate – și acum este momentul unei paranteze. Într-un articol recent, prozatorul Ioan Groșan scria despre tedențiozitatea paternalistă a postului TV România Internațional. Mie mi se pare că acest site nu poeților le este oferit în primul rînd, ci unor exilați doldora de nostalgii, cu lacrimi uscate pe obraz, agitînd stindardul nevinovatei lupte pentru reumanizarea lumii.
Poate că e vremea să mediem un astfel de dialog, între ei și noi, între siliciu și hîrtie, pînă la amalgam; să încercăm să aplicăm hulitul multiculturalism „de stînga” unei alterități omise poate tocmai datorită arierării noastre tehnice. Știu, sînt un imperialist postmodern care crede în egalitatea culturilor numai pentru a indica mai clar care este centrul aspirator de margini. Prin doar faptul publicării acestui articol mă instalez în centrul omologator, mă prefac în instanță de audit estetic, devin Judecător. O dată cu mine, filtrul selectiv al site-ului își vede redusă autoritatea la teritoriul evanescent pe care-l guvernează. Eu, de aici, îl observ și-i anulez funcția printr-un singur gest. Să știți totuși că nu mai sunt un fan Foucault.
Fiecare cu împărația lui.
ALEX MAFTEI
0287383
0
