Adriana Camelia Silvia Popp

pe vremuri, citeam pe acoperiș, iar soarele mai arunca uneori câte o privire printre rânduri, așa, din curiozitate... ceea ce este sus este și jos, mă întreb unde oare sunt poziționate în această

plouă fluieră șuieră-n văluri - păgână luna din mână merge se-ascunde fuge și soarbe luna din șoapte plânge râde strigă înnoadă luna de sfadă uite cum curge în valuri albe și arde e

Se făcea că murisem iar pe lumea cealaltă totul era la fel iar mi-au tras țeapă toate miturile însumate ale traversării oglinzii m-am întors și m-am împiedicat de mine însămi ceva mai rece și mai

Aleargă niște umbre sălcii printre norii de dimineață, miraje cu rădăcini în trecut răsar nechemate, străbatem decade întregi într-o singură fluturare de pleoape, clepsidrele tac - ne scuturăm de

Mere verzi, camelii în floare pe-un mal și munți cu șuvițe cărunte de nea doar pe la tâmple oglindindu-se-n valuri pe partea cealaltă, peripatetizez preț de două orașe, mă tot duc... eternii

BUCURESTI, 23 Mai 2006 – Bienala Internationala de Arta Contemporana Bucuresti se va deschide in 25 mai 2006. In aceeasi zi va fi organizata o conferinta de presa. Joi, 25 Mai 2006, orele 11.00,

umbra pământului în soare dincolo de cealaltă parte pe lumea cealaltă arde vederea în aburi se coace măduva lumii plămânii șuieră ritmic eter catacombă surzi suntem și orbi urlăm în

de-aici până-napoi înconjurând lumea măcar o dată pe după umeri ca un fular de cuvinte trage de capătul ultimei răsuflări dintre litere să deșirăm istorii și mai apoi peste o noapte să le rescriem să

zbor mă-n soare-nvârt spiralat tornadă fulgul de plop ochiul luminii printre nori miop tegument alabastru în mușchi încrustat șopârla de jad doarme în țara lui ieri – împărat fire de fum

te trăgea ața... nu mai cădea nimeni pe scară administratorul își dăduse demisia moment electoral cu parfumuri liricoide una-n lift îți dă brânci și tot ea te-njură de ce poftești lumea să

Mă joc de-a nebunul ce zvârle cu piatra-n oglindă minunând înțelepții ce-n loc de unde se trezesc împroșcați cu cioburi de-argint mai mușc uneori din tipsie cu poftă de se cutremură Botezătorul

undeva tot aleargă toate semnele: gânduri de umbră, gânduri de furie, gânduri de turbare, fără scăpare suie pe șiră șarpe purtător de veninuri… ‘te-n chinuri ! icoana de toamnă lasă dâre pe ziduri de

în sierra sin nomen smulg marmura pentru statui intru în labirint ca un sumum întretăiere de teritorii mâna și ochiul și părul și sânul întins din nord până mâine este pământul

‘te mai încolo! aici? poate. mă mai gândesc. umbrele fac slalom prin vise. mă strâng de gât. azi mi-e frică. uite! ce? gheare.sânge. ‘mi-arde pe dinăuntru un șarpe. închide fereastra! stinge

șarpele ce-mi sălășuiește în creștet mă-ndeamnă pe căi neumblate neiscodite de aripi de fluturi învăț tăișul stâncii și umbletul timpului a-l simți în pântec cum scrie istoria iedera ce-mi suie

o repriză încheiată , now what? nu ne-am putea iubi perfect noi am trăit mult în urmă totusi există avansul reflex, demitizant, eram tot atunci tot acolo... pe dinăuntru nu există reflexii doar

nu trece umbra cumpănă peste puntea suspinelor fărâmată în ziua judecății de dinainte de facere des făcută mereu ritualic în sângerarea tâmplei crăpate spre ziua de după suluri de fum

de unde mergi până la următorul popas peste ape și ceruri șuieră stele și zgârie cerul dâre de gheață brazde de vreme se stinge luna de-atâtea semne de unde stau până în miezul fiintei vatră de

nu mai mergem la râu să privim învârtindu-se roata. pe apa sâmbetei totul curge pietrele sar din bulboană-n bulboană în aval. aurul fraierilor câte-un solz de pește te cheamă șuierînd să-ți

in propria-mi cutie a existentei aprind felinarul pentru încolțit coşmaruri în falsul cer sunt singura rămasă alături de-o scânteie artificială în toate nopțile