Semne

Adriana,
nu e rau.
e un inceput in poemele tale. succes!
retin:Parfumul castanelor coapte în alte toamne

Petrut,
multumesc de...semn.
o singura erata: nu e inceput, e continuare...

Adriana,
să știi că îmi place ce-ai reușit aici.
umbrele schimbătoare, trecătoare de sălcii în nori - se așteaptă și lacrimi de ploaie. (azi mă plimbam dimineață și era vînt mare, cer senin sub norii albi. am ridicat privirea la cer, asa, mergînd și nu pot reda ce imagini fugeau pe fonul cela albastru contopindu-se, formînd alte forme, dezbrăcîndu-se... în jur oamenii se uitau și ei la cer căutînd ce văd eu și dacă te-ai fi uitat dintr-o parte în momentul cela, ai fi văzut o ceată de oameni mergînd cu nasul vertical în sus. fac asa, ca o paranteză aici)
o concentrație a timpului văd într-o afirmație aparentă (\"mâine și ieri sunt uneori atât de aproape...\"). după care urmează o pauză, și iarăși o strofă atît de sugestivă: (\"O lume-ntr-un pumn.
Printre degete se ni strecoară raze
și le prefac în sidef,
pulbere molcomă poposește pe urmele vechi de pumnal...\") exteriorizarea unei lumi este relevată prin acea prefacere iar (\"parfumul castanelor coapte\") ilustrează atmosfera tomnatică de unde naște o stare, un gînd în preajma frunții. da, plăcută lectură. te mai citesc.

...mulțumesc de trecere!
Evident, cel puțin din punctul meu de vedere (și bag mâna-n foc că se vor găsi și alții care să adere la ideea asta! :)))), acesta nu este un poem.
Este o formă de condensare a unor stări, amintiri, reveniri...în fine, a unor momente de viață. Sunt, în același timp, niște semne precise; pe care, însă, nu le pot înțelege decât \"destinatarii\" lor(prin ce lumi or fi rătăcind ei acum...)
În plus, textul are un soi de valențe \"catalitic - simbolice\": există \"semne\" care, aparent, îmbracă aceeași formă, indiferent cui se adresează. Doar că fiecare receptor are un cod propriu, unic, pentru a le descifra.
Probabil că este și ăsta unul dintre miracolele mărunte ale darului de a fi ființă umană...