"Semne" – 20282 rezultate
0.01 secundeMeilisearchFlash
Flash este semnalul, motivul sau motorul.
de alice drogoreanu

Ultima Generație - Primul Val
Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.
de Radu Herinean
Bogdan Nicolae Groza
doar semne de întrebare îmi pun când trebuie să răspund cine sunt. în rest, un om ce căuta cîndva o lumină si a găsit foc în răceala celorlalți. m-am "justițiabilizat" din când în când, dar asta pentru că am avut cândva posibilitatea de a ma juca de-a juristul. Vârsta variabilă. Când imatură, când prea înaintată. Azi am cam trecut de 40 ani; mâine poate voi împlini 25; iar poimâine voi fi un bătrânel simpatic de vreo 9 ani, că de, voi da și eu în mintea copiilor odată și odată, dacă n-am făcut-o cumva. Am mai parcurs și alte etape ale vietii, cu fiecare încăpățânare de a mă revedea în oglindă, însă nu vă spun nimic altceva despre ele din cauza ridurilor din suflet. Am ca referinte "Pasărea din tâmple", "Evadările unui poet domestic" și puteti liniștiți să mă strigați cu apelativul "Bă, Bogdanule!" Și o cărticică mai nouă ”Poetul se duce. Poemul seduce...” Am cochetat și cu proza "Life. Love. You!" mai mult din curiozitatea de a vedea dacă am atracție față de ea, și ea față de mine....
592 poezii, 0 proze
Stefan Constantinescu
un șir de semne de întrebare. o viață banală, fără nimic ieșit din comun.
1 poezii, 0 proze
Valeriu Dinca
PROCESUL CUVINTELOR GOALE, Ed Semne,2009 CIOBURI DE CUVINTE spre publicare
55 poezii, 0 proze
Maria Gold
Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com
163 poezii, 0 proze
Cristina Muntean
Iunie 2000 - Colegiul Național Decebal Deva - secția Limbi străine. Debutul literar în revista Noduri și semne a Colegiului Național Decebal. Iunie 2004 - Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București - secția Jurnalism. Debutul jurnalistic în cotidianul Ziua, secțiunea Cultură. Din septembrie 2004 - Facultatea de Comunicare David Oglivy, Școala Națională de Studii Politice și Administrative - masterandă online în Managementul proiectelor. În aprilie 2004 publică volumul de poezie Evoluția tăcerii la editura Călăuza, Deva. Din septembrie 2004 locuiește la Praga.
57 poezii, 0 proze
florian stoian -silișteanu
http://www.radioteiubesc.com Volume publicate #Cearta cu umbra - poezie- Editura Calende-1998 # Meseria de martor - de la mineriadă pe frontul din Iugoslavia - reportaj -Editura Paralela 45 - 2000 # Nunta de semne - poezie- cu o prefață de Adam Puslojic -Editura SemnE - 2004 # Fratele meu, Dumnezeu - poeme de dragoste- Editura SemnE- iulie 2006# Pămănt nicăieri -poezie- mai 2008, editura SemnE # # Seraphim - bird s exchange Serafim - schimbul de pasăre ( ediție bilingvă , Reflection Publishing - 2014 California USA , # ÎNCHISOAREA POEȚILOR - poezii din iubire - Editura SemnE 2021 Cuprins în Antologia Orient-Occident 2000 # Virtualia 2004, 2005, 2006, Iași # Antologia Ultima generație, primul val-poezie.ro- editată de Biblioteca Muzeului Literaturii Române în 2005 in august 2011 alaturam aparitia in doua antologii internationale>antologat in antologia festivalului international noptile de poezie de la curtea de arges 2011 editura academiei internationale orient /occident / zei si zile...
851 poezii, 0 proze
OANCEA LAURA TIBERIA
NASCUT-DEVA,JUDETUL HUNEDOARA STUDII-SCOALA NORMALA SABIN DRAGOI Facultatea in Stiintele Educatiei Torino PROFESIE-1995-2002-cadru didactic(invatamantul primar) Alte activitati: 1999-debut in revista de cultura "Semne" editura Emia 2000-Lucrare metodico-stintifica "Deva,oras multisecular"-propunere de disciplina optionala in cadrul curriculei "Om si societate".Auxiliar curricular. 2ooo-articol in revista Tribuna invatamantului, "Istoria locala ca disciplina optionala" 2001-articol in revista Tribuna invatamantului, "Cum sa rasplatim un comportament pozitiv"
11 poezii, 0 proze
Răzvan Țupa
brăilean... 12 iunie 1975 A debutat în volum în anul 2001 cu fetiș , Editura Semne. În anul 2003, Editura Vinea a lansat ediția a doua a volumului din 2001, revăzut și adăugit În 2005 a apărut corpuri românești la Editura Cartea Românească. \"cu poetul Răzvan Țupa misiunea fracturistă nu numai că începe să aibă greutate, dar ea se manifestă deja în diversitate (...)\" (Al. Cistelecan)
1 poezii, 0 proze
Georgiana-Adriana Mirza
Georgiana-Adriana Mirza s-a nascut in ziua 3 mai 1989 la Deva. Publica sporadic poezie in revistele "Alfa si Omega" si "Noduri si semne" ale Liceului Pedagogic si "Decebal". Debuteaza literar la data de 21 octombrie 2007 in revista "Nova Provincia Corvina" precum si in antologia de poezie crestina "Harfele Harului" realizata de domnul Eugen Evu si domnul Ion Urda. O luna mai tarziu primeste premiul II la concursul de poezie "Ferestre Deschise" al revistei "Vox Libri". De formatiune jurnalista, Georgiana-Adriana Mirza cocheteaza cand cu poezia de dragoste, cand cu eseul literar.
2 poezii, 0 proze
Carmen Vințan
Bibliografie: MEMBRU AL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA- Filiala Bucureşti Regăsire - publicat la Revista - Intâmplări adevărate - supliment gratuit, Ed- Axel Springer 1999 Regăsire- publicată, Editura Rao - 2005 Colaborare Rev - Povestea mea și Intâmplări adevarate. -EMMA TELLER și poveştile din oglindă- publicata la Ed.Semne - 2016 -Talliss, o lume disparuta--publicat Leviathan -Bunicul---publicat Leviathan -Trandafirul de Mătase- publicată la Editura Semne-2019 - Mai multe fețe ale destinului - Marta- Cuvinte scrise în vreme de război -publicata la Ed.Semne - 2017 - Jurnalul bunicii -Prizoniera -Suflet de orfan - povești pentru copii- -Povestea țesătoarelor de apa -publicata Leviathan -Adaria fata ciclop/Leviathan -Alba și Zâna din Împărăția Florilor- Leviathan/ -poezii pentru copii -poezii -Poveștile din ciorapul tricotat la bunicii-publicată revista Leviathan - Sofia - publicata revista Leviathan nr.1/2019 -Cheia Magica- publicata revista Leviathan nr.2/2019 -Alita şi vrăjitoarea...
27 poezii, 0 proze
semne
de Hutuliac Marius
Zâmbet ars la felinare, Ochi bătuți cu dalta-n creier, Trec izvoarele prin mine Fără crengi de tei sau plută, Pluta-i plută las să plută Prin salcâm sau prin tristețe, Nici că-mi pasă dacă mâine Voi...
Semne
de davidoiu iulia
SEMNE Sunt gata! Sa inceapa distractia! Am deschis ochii in timp ce lumina jucausa a soarelui de dimineata patrundea in camera mea. Da, acum eram gata pentru o noua aventura, pentru un nou mod de...
Semne
de Ela Solan
pe zidul dintre noi rătăcesc neînțelesele semne ale unui legământ violat de certitudini colaterale am simțit ochii ei în privirea ta ai îngropat tăcerile mele în indiferență îmi văd nenăscutul prunc...
Semne
de Marinescu Victor
îmi doresc să-ți stau naufragiat între sâni de-o parte și de alta înalți să mă urmărească ce frumoși ar fi și gâtul tău întins în palme să-mi fie iar pieptul să-mi respire buzele ca pe-o ultimă...
Semne
de Adriana Camelia Silvia Popp
Aleargă niște umbre sălcii printre norii de dimineață, miraje cu rădăcini în trecut răsar nechemate, străbatem decade întregi într-o singură fluturare de pleoape, clepsidrele tac - ne scuturăm de...
Semne
de Adriana Camelia Silvia Popp
Se făcea că murisem iar pe lumea cealaltă totul era la fel iar mi-au tras țeapă toate miturile însumate ale traversării oglinzii m-am întors și m-am împiedicat de mine însămi ceva mai rece și mai...
Semne
de Marinescu Victor
[șoapte] Ascultă liniștea cum se aude… e ca vântul prin cenușă. Ascultă! Pe aici a trecut o lume și a fost mai puțină. Dumnezeule, închide ușa!!!
semne
de mara adam
cand m-am adaugat la radacina ta patrata simteam cum urca-n sir de numere impare un algoritm abscons si o-ntrebare atat! in era mea se foloseau doar rime Pitagora scria si versuri albe si doar Homer...
