Simbioza

de data asta remarc un text plin de viata, de o rara generozitate semantica.

in cautarea unei certitudini a lumii subtile, fiinta se revarsa si forteaza toate malurile posibilului.

in integralitatea ei poezia seamana cu o spirala insurubandu-se in tot ce poate reactiona la strigat, la rana: carne, cuvant, timp si spatiu...

\"dogma se cere cojita
ca un cheag uscat...\"

frumoasa zicere. tinta e bine aleasa. Dogma e prilej de smintire pentru oricine vrea sa treaca dicolo de ea. cojile ne apar mereu in fata si uneori nu sunt coji de nuca, ci veitabile coji de sticla ascutita, sau de otel-brici si numai zborul sau exercitiul fachiric ne poate trece dincolo, spre liberate.

\"Sunt darul altei vointe,
fir de nisip,
picatura.\"

surprind aici iarasi motivul revelatiei, pe care il tatonezi de ceva timp. firul de nisip, picatura ajung la saltul de constiinta, la priceperea descendentei lor inalte. mare lucru, cu adevarat.

problema alteritatii nu se mai pune. e perceput Totul in mod holografic:

\"Cum? Tu unde esti?
Aici,
acolo,
imprejur...\"

\"Tu\" poate fi parte din tine sau din ecou. vesnicia devine astfel o o impletire fir cu fir, pana la disolutia diferentelor si granitelor arbitrare ce separa si separa mereu...mintea si inima.

sunt incantat de aceasta citire.

Ma gandesc ca nu te astepti sa iti raspund eu la intrebari existentiale de genul:\" cine sunt eu?\" Eu am remarcat cum ai inceput asa baietos, cu mitraliera si cum de sub mantaua soldateasca a iesit, ca un fir de iarba, feminitatea, ca o impletire de destine.