Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Sâmbure de azimă

- eretică -

1 min lectură·
Mediu
Rup din viață ca din pâine,
mușc din zile ca din măr,
poate azi, ori, poate mâine
voi ajunge la cotor…
Mă descos pe dinăuntru,
mă învârt ca-ntr-un ghioc,
îmi citesc păgân destinul,
poate aflu de noroc.
Mă îngân cu zori-de-ziuă
și mă coc în miez de foc,
ard târziul fără noimă
și mă duc după soroc.
Mă culeg din praf de stele
și mă-ncing cu brâu de soc,
îmi port clipele inele,
să le pot opri în loc.
Rup din viață ca din pâine,
mușc din zile ca din măr,
poate azi, ori, poate mâine
voi ajunge la cotor…
044.069
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
100
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Adriana Camelia Silvia Popp. “Sâmbure de azimă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-camelia-silvia-popp/poezie/50315/sambure-de-azima

Comentarii (4)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

Distincție acordată
@bogdan-geanaBGBogdan Geana✓
Ce frumoasa este viata
cand mananc cate-o gutuie
chiar de scol de dimineata
viata are gust de

lamaie mai adriene cum zicea
un personagiu
cand a auzit in gasca
nobilul cuvant sufragiu

asa ca scot eu azimul
sa il dau la toti din tara
si sa strige muiezinul
afara veneticule afara
0
@nimic-0003177NNimic✓
hai ca mi-a placut poezia ta...si dupa comentariu\'lu\'bogdan...mie ce-mi ramane a zice?
toata poezia e superba...cu niste imagini inedite...si cu niste idei grozave...
prima strofa care se repeta si la sfarsit...ii ofera acea ciclicitate de care are nevoie...imi place!
eu zic sa nu se zgarceasca astia si sa-ti mai acorde cateva stelute...
0
Distincție acordată
@mihai-leoveanuMLMihai Leoveanu✓
Cu versuri pre versuri calcand... Tulburatoare aceasta fulguratie din versurile tale! Iar ultima strofa, prin repetitia primei (care astfel denota rotundul fara nici o posibila evadare!) mi se pare nu fenomenala, ci profund umana.
Traiesc si eu un cerc si musc din zile cum rup din viata...
0
@jhyt8rkji78okliuJjhyt8rkji78okliu✓
subscriu lui magister leo si spun si eu: ultima strofa, prin repetitie, dubleaza valoarea ideii, care oricum este prezentata superb...

0