Alb de alb.
Vânturare de îngeri
cu aripi calde și moi
degete sidefate pe cearcăne noi.
Ne cheamă Înaltul și-și cerne chemarea cu voce de viscol, domol.
Mișcătoare-i cărarea dinspre astăzi
Toamnă târzie.
M-aștern și zac- sămânță plumburie.
Deasupra-
zări se arcuiesc,
cu scrâșnet de înfruntă zodii,
și-n ceas adânc, de ochi ferit,
ogorul geme arcuit
sub cornul
Nimic mai dezirabil decât a fi melc.
Să ai mereu, oriunde, la îndemână, propriul refugiu. Locul sacru în care să te retragi de câte ori vrei. Cu sau fără motiv exterior ție. Să îți fi propriul
Visul mi-e plin de uși.
Uși deschise, uși trântite cu putere,
uși de lumină, uși de albastră contemplare,
uși de ceață, uși de verde detașare.
Visele mele sunt drumuri,
drumuri ce
Dumnezeu m-a citit în Braille
cu lungi degete de ploaie.
Sub picioare, pietre-mi creșteau
șlefuite-n urcare.
copiii iși etalează pe chip sufletele-
halvițe dulci cu gust de soare.
În
mori în dimineața mea
mori în ziua ce stă să vină
în ziua sublimă a lui \"La fel niciodată\".
pe nesimțite răsuflarea-ți pogoare pe piept
se dizolve rănită
aripa roșă de sânge deschide-se
Frumusețea stă în ochii privitorului.
Poezia stă în sufletul cititorului.
Poezia în sine e o stare. O stare rezonantă sau nu, asta de noi depinde. De clipă, de memorie, de vreme, de lucruri
Vine Toamna.
Pe trotuarele încinse,
mai intâi ca o boare,
mai apoi cu pas apăsat,
tocurile ei au răsucit pumnale
într-un spate înfierbântat.
Vine Toamna.
La TV
Se numără boboci,
se
Vin îngeri, spune
Lăsând capul în piept,
spre mine.
Pregătește-te.
Vin.
Și-n venire
te umplu de dumnezeire.
Vin îngeri, repet.
Și-n venire...
Mă pregătesc de
Toamnă din nou.
M-aș vrea lumină
prelinsă pe trunchiuri
ca o rașina
chihlimbarie.
Frunza, arzândă, scrâșnește-n șoaptă
ușor plecată
Trecerea însăși mă cerne lină
Noapte torida.
Cad stele,
Cad îngeri,
Cad vise.
Noapte toridă,
golită de gânduri,
găunoasă- ca o cochilie știrba din care melcul,
plictisit,
s-a dat gonit.
Se tânguie lasciv
Incoruptibila,
tacerea ta
tolanita lasciv
langa mine
ma lasa rece.
-E cineva acasa?
ecouri lungi si balbaite,
ecouri fracturate.
Cand ai plecat?
Cand te-ai dat dus
prezentei
Iubite,
cheama-ti sufletul aproape.
vantul agonizeaza bezmetic
Iubite,
canta cocosii!
E dimineata devreme, e inca miez de noapte?
Iubite,
canta cocosii
si ninge pierdut.
Sau
Valul nisipos și moale
mă cuprinde-ncet, hipnotic
de sub pleoapa dulce-amară
de amurg ce mă-nconjoară.
Ia-mă soare,
Ia-mă
Du-mă
De ma fă să cânt,
vioară,
De m-amestecă cu seara,
De ma
2 iunie 1995
timpul bate-n seara
Ploua. Verde. Perdea sfisiata, continua, verde. Picaturi grele plesnesc obraji de frunze cu riset scurt. Iubesc. Acum. Esti undeva, in tren - personal-,
Îm munți
Ceața coboară
Ca un ban de argint
În palma ruginită de seară
Pe culmi,
Turme se-așează
Hieroglifice semne
Rânduite în magic-albastre poeme.
Peste văi
rugul de soare
Apa grea a somnului
mă poartă spre tine în lente volute.
Marea respiră și crește
dupa cum mă adun trupului tău
dupa cum mă răsfir prin celulele tale-
boabe pârguite de soare.
Mă las
Ești femeia ce trece,
femeia ce duce
pe talpă
mirarea cărării.
Sufletu-n clopote
pe-nfundate se leagănă;
înclinat si lasciv
orizontu-ațipește,
Mă întreb în lumină
ce înger se
Văd ultima licornă dispărând.
Mirarea ierbii o aud cum urcă
în cerul roșu -ca o rană
încă
deschisă-
sângerând.
Aud cum cântă steaua
de nevăzut, văzută
cum tremură-nserarea
în dulce
Ca o flacără,
Ca o limba de șarpe
-ți fulgeră brațele-n noapte.
Tu,
despletito,
Tu,
cântec barbar,
Tu,
zicere de preot
în altar,
Tu,
psalm damnat de sânge
Arcada lunii văduvită de lumină
e tăcerea.
Ceea ce nu vedem nu încetează să existe.
Ceea ce nu-nțelegem nu putem iubi.
Pentru-nțeles nu ne-ajută privirea.
De-nteles nu e niciodata ușor.
Cremenea muntelui-i alba
Gindului meu cruce
Albastra-i doar floarea
uscata
Zvarlita-n rascruce.
Prin cerul adinc,
Eu trec in volute,
Nimic inapoi sau \'nainte
Calcinate-orizonturi,
Ocne de sare
goale orbitele tale
mă sorb.
Nevăzutule,
plinul din mine
tresare
foc pentru fluture
amurg dănțuindu-se
ape arzând
În ocne de sare
goală-
golită
în mantia umbrei
Trec prin vitralii
și-mi îmbrac în uitare
amintirile toate.
Trec prin vitralii
și mă-mbrac în culoare.
Iau de la îngeri
aura dolofană
și de la sfinți
figura prelung zâmbitoare,
Trec