Alb de alb
Alb de alb. Vânturare de îngeri cu aripi calde și moi degete sidefate pe cearcăne noi. Ne cheamă Înaltul și-și cerne chemarea cu voce de viscol, domol. Mișcătoare-i cărarea dinspre astăzi
Germinare
Toamnă târzie. M-aștern și zac- sămânță plumburie. Deasupra- zări se arcuiesc, cu scrâșnet de înfruntă zodii, și-n ceas adânc, de ochi ferit, ogorul geme arcuit sub cornul
Visul mi-e plin de uși
Visul mi-e plin de uși. Uși deschise, uși trântite cu putere, uși de lumină, uși de albastră contemplare, uși de ceață, uși de verde detașare. Visele mele sunt drumuri, drumuri ce
Duminică
Dumnezeu m-a citit în Braille cu lungi degete de ploaie. Sub picioare, pietre-mi creșteau șlefuite-n urcare. copiii iși etalează pe chip sufletele- halvițe dulci cu gust de soare. În
mori în dimineața mea
mori în dimineața mea mori în ziua ce stă să vină în ziua sublimă a lui \"La fel niciodată\". pe nesimțite răsuflarea-ți pogoare pe piept se dizolve rănită aripa roșă de sânge deschide-se
Vine o toamnă...
Vine Toamna. Pe trotuarele încinse, mai intâi ca o boare, mai apoi cu pas apăsat, tocurile ei au răsucit pumnale într-un spate înfierbântat. Vine Toamna. La TV Se numără boboci, se
Vin îngeri
Vin îngeri, spune Lăsând capul în piept, spre mine. Pregătește-te. Vin. Și-n venire te umplu de dumnezeire. Vin îngeri, repet. Și-n venire... Mă pregătesc de
Toamnă din nou
Toamnă din nou. M-aș vrea lumină prelinsă pe trunchiuri ca o rașina chihlimbarie. Frunza, arzândă, scrâșnește-n șoaptă ușor plecată Trecerea însăși mă cerne lină
Noapte
Noapte torida. Cad stele, Cad îngeri, Cad vise. Noapte toridă, golită de gânduri, găunoasă- ca o cochilie știrba din care melcul, plictisit, s-a dat gonit. Se tânguie lasciv
Incoruptibila, tacerea...
Incoruptibila, tacerea ta tolanita lasciv langa mine ma lasa rece. -E cineva acasa? ecouri lungi si balbaite, ecouri fracturate. Cand ai plecat? Cand te-ai dat dus prezentei
Iubite
Iubite, cheama-ti sufletul aproape. vantul agonizeaza bezmetic Iubite, canta cocosii! E dimineata devreme, e inca miez de noapte? Iubite, canta cocosii si ninge pierdut. Sau
Amurg
Valul nisipos și moale mă cuprinde-ncet, hipnotic de sub pleoapa dulce-amară de amurg ce mă-nconjoară. Ia-mă soare, Ia-mă Du-mă De ma fă să cânt, vioară, De m-amestecă cu seara, De ma
Toamna
Îm munți Ceața coboară Ca un ban de argint În palma ruginită de seară Pe culmi, Turme se-așează Hieroglifice semne Rânduite în magic-albastre poeme. Peste văi rugul de soare
Roua din mine
Apa grea a somnului mă poartă spre tine în lente volute. Marea respiră și crește dupa cum mă adun trupului tău dupa cum mă răsfir prin celulele tale- boabe pârguite de soare. Mă las
Femeia ce trece
Ești femeia ce trece, femeia ce duce pe talpă mirarea cărării. Sufletu-n clopote pe-nfundate se leagănă; înclinat si lasciv orizontu-ațipește, Mă întreb în lumină ce înger se
Înserare
Văd ultima licornă dispărând. Mirarea ierbii o aud cum urcă în cerul roșu -ca o rană încă deschisă- sângerând. Aud cum cântă steaua de nevăzut, văzută cum tremură-nserarea în dulce
Flacăra-n noapte
Ca o flacără, Ca o limba de șarpe -ți fulgeră brațele-n noapte. Tu, despletito, Tu, cântec barbar, Tu, zicere de preot în altar, Tu, psalm damnat de sânge
O altfel de dragoste.
Arcada lunii văduvită de lumină e tăcerea. Ceea ce nu vedem nu încetează să existe. Ceea ce nu-nțelegem nu putem iubi. Pentru-nțeles nu ne-ajută privirea. De-nteles nu e niciodata ușor.
Cine?
Cremenea muntelui-i alba Gindului meu cruce Albastra-i doar floarea uscata Zvarlita-n rascruce. Prin cerul adinc, Eu trec in volute, Nimic inapoi sau \'nainte Calcinate-orizonturi,
Pierdere
Ocne de sare goale orbitele tale mă sorb. Nevăzutule, plinul din mine tresare foc pentru fluture amurg dănțuindu-se ape arzând În ocne de sare goală- golită în mantia umbrei
vitralii
Trec prin vitralii și-mi îmbrac în uitare amintirile toate. Trec prin vitralii și mă-mbrac în culoare. Iau de la îngeri aura dolofană și de la sfinți figura prelung zâmbitoare, Trec
pygmalion
Cu drag am inceput s-o daltuiesc sa-i tremur sufletul dumnezeiesc sa sparg cu dalta piatra grea de forma (un cavaler de Malta captiv in za diforma), i-am smuls lumina blinda arcadei dure,
Cuțit în apă
Tot ceea ce am avut Tot ceea ce am fost, Tot ceea ce mi-a purtat, vreodata, numele, A fost doar Cuțit în apă.
De dragoste
Piatra in apa. Am uitat cine sunt, cine esti, mereu unul dupa altul, unul intr-altul, cercuri miscatoare, miscate. Stirniti de-o idee suntem, de-un sentiment, de coapta lumina
albastru
Albastru, și aproape liniștit, ca un țărm desfrunzit de ape, Mă exist pendulând între departe și foarte departe. Rugăciune pe ape.
Cale
Ia-mă cu tine, Ia-mă în tine, am spus legănându-mă pe-o geană de păpădie. și ea explodă în înalt.
Rugă
Îngere, vopsită cu aripi oglindă nu mă mai strînge-ntre coaste. pe buza pamântului, lasă-mă să-mi aprind flacăra gândului. Închide fereastra cerului, trântește-o cu putere, să nu devin
sec
secul pietrei de cremene poartă în pântece roșul de sânge al flăcării
șoaptă
Voiam sa-ți spun ceva. Trebuia să spun dar n-aveam cuvânt. Ce-arhaic sentiment, de dinainte de vorbire, dinainte de setea de a da nume
Rubicon
Ce blestem nemurirea Ce pedeapsă gura, gândului Ce profanare cuvântul, pentru idee. Doar înainte de a te naște, doar atunci, poți fi liber- "A fi", altfel decât "ființă". Nu lacrima
Fără tine
amurg fără zei lacrimă fără ochi urlet fără naștere sîngele meu fără tine.
Haihui
Hai Haihui Haihui Haihui pe-un sfert de nasture șui, pe-o limbă de piatră arsă pe o stea de vânt întoarsă. Hai ș-om mere, dor mărunt pe o pasăre de foc pe-un căluț
