Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articolepress

<b>post restant</b> - <i>Constanța Buzea</i>

România Literară 18.09.2002

3 min lectură·
Mediu
Reluăm firul lecturii de unde l-am lăsat, și “hai împreună să aflăm locul unde/ maiaplisețcaia și-a rupt picioru-n pedale/ să botezăm zilele care se nasc muribunde,/ să dăm foc farmaciei cu rețete fatale “, invitația ce ne-o face Anton Peta în strofa mediană din Antisentiment având mai multe sugestii de ce am avea de făcut în momentul în care ni s-ar năzări că plânge o mierlă, neapărat o mierlă, sub mașina de pâine, neapărat sub mașina de pâine. Hâtri și inteligenți, cu unde înverzitoare de sarcasm în verb bătându-se cu insistența de pendul a apei de materia rezidentă din care Dumnezeu a zidit nostalgia, autorii ce vor să apară împreună, ca într-o antologie, cum spuneam, dau cititorului senzația că poezia lor are o șansă în perspectivă. De pildă, același Anton Peta, într-o falsă romanță cu lentori odihnitoare în concluzii: ”Ne pipăia cu degete lichide/ o ploaie indecentă și zurlie/ eu îți șopteam expresii insipide/ și te iubeam…/ Cădea pe noi, călduță și sprințară/ Ușoară ca un voal de etamină/ perfectă ca un sân de domnișoară…”.

Matei Ghigiu își intitulează secvența lirică, cu minuscule, simboluri afective (poem în oglindă) reușind, după o repede tristețe să se redreseze arătând o față simpatică de ins cu chef de a relata ce i s-a întâmplat, cu optimismul celui cere știe nu să piardă, ci să renunțe. Dar mie mi-a plăcut convorbirea cu borges căruia i se mărturisește la infinit și elegant, fără punctuație, netimorat de absurdul pe care-l pune în circulație ca să prevestească lucruri greu de închipuit că se vor întâmpla: ”o să vină o vreme când vom ara cu colții toate aceste podgorii de trestie/ din tuburile lor pline ne vom împleti locuințe/ departe în adâncul cel mai adânc…”. În orange găsim soluții de supraviețuire într-o lume pe care avem prea puține motive s-o înghițim după ce ea ne-a înghițit și ne mistuie, să spunem, cu indiferența balenei care se simte la larg în stomacul mării. Între o demonstrție aviatică internațională și momentul de intimitate când constată că femeia, ultima, transparentă ca sticla și care trece traversând culoarul prin mijlocul țipătului, autorul aude mai mult sau mai puțin uimit cuvintele potolind foamea umbrei: “ești de trei lei”. Legătura cu târziul duce mai departe parcă aceeași poveste, relatând ce vede, ce simte, ce-l surprinde ori îl lasă indiferent, amănunte dintr-o realitate inventată cu speranța că aceasta va estompa aciditatea și violența celei comune. Apoi își face apariția femeia-nălucă mergând în spirale și adunând în plete fluturii lumii, dar și doi tigri înaripați, dar și poetul resemnat să se afle în spate cu un sipet cu conținut necunoscut când el și-ar fi dorit să țină în palmă câteva simple mere.

Bogdan Geana ne stârnește curiozitatea de ageamii în Ce s-ar mai putea spune despre o femeie tânără: “cultivi grâu și aștepți să iasă/ fluturi și pești roșii ca pe/ urmă să ai de ce plânge și de/ ce da bir cu fugiții/ pe sub meridianele rupte ale pământului ”.

Interesant de știut câte ceva despre profesiile autorilor. Zona din care vine spre poezie fiecare, abordând temele ei comune, ilustrându-le expresiv și proaspăt, le imprimă un aer nou, specific, special.

În fine, din Radu Lucian rebel cumsecade, sesizând monotonia aceea ni se propune să suportăm și întorcând miturile mărunte și maniile cu fața la zid, mergând, de ce nu, cu fața spre timp. Dar nici aceasta nu e o noutate, ci farmecul disperant pe care îl imprimă poetul propriei zbateri, lente, durabile.

Aștept să apară și să citesc Antologia ca pe un întreg.


Text editat de Andia
024854
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
592
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Paul Bogdan. “<b>post restant</b> - <i>Constanța Buzea</i>.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-bogdan/articol/26936/bpost-restant-b-iconstanta-buzea-i

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@tudor-negoescuTN
Tudor Negoescu
Am salutat, acum citeva zile,(fara nici un ecou) aparitia nr. 38 al Romaniei Literare cu partea a doua a Post restantului... o vad ca pe o provocare pentru restul plutonului, de a-si creste calitatea textelor aruncate in \"lupta\"... sau de a renunta...Sint convins ca si acest editorial va da nastere la nemultumiri, regrete, exacerbarea orgoliilor, invidii pe fata sau invidii mascate... totul va dura pina cind se va intelege ca si acest site e tot o comunitate concurentiala, ca si viata, unde brinza e pe bani, dealtfel...
0
MS
Distincție acordată
Marina Samoila
Incep printr-o corectura, textul de mai sus este din Romania Literara nr.38/ cred din 26 septembrie. Primul articol al Constantei Buzea cu privire la proiectatul volum de antologie poezie.ro a fost publicat in Romania Literara nr.37/18.09.2002. Am citit cu emotie si bucurie cuvintele ei elogioase la adresa initiatorilor volumului-Radu Lucian, Bogdan Geana, Paul Bogdan, Ioana Stefanescu, Anton Peta, Matei Ghgiu, pe care ii numea nu dupa pseudonimele cu care eram eu obisnuita pe site ci cu numele lor adevarate sau de scriitori
(Anton Peta e oare numele de scriitor al Anton-ului nostru?) si a caror poezii le-a comentat, promitand o continuare.
Cronica de mai sus este tocmai continuarea si as ruga-o pe Andia, daca are timp, sa adune la un loc cele doua cronici. Pentru mine a fost chiar motiv de mandrie faptul ca am putut citi aprecieri facute cu sensibilitate si profesionalism de un poet cu ochi de critic si cu multa daruire fata de cei ce scriu poezie si publicate in revista de prestigiu care este Romania Literara.
Va amintiti cum ne gandeam sa gasim o modalitate de a obtine pareri avizate despre textele de pe site? Iata ca o astfel de parere a aparut si cred ca merita sa fie popularizata si citita de cat mai multi dintre cei inscrisi sau care viziteaza poezie.ro.
Poate ca Editorul ar putea gasi o solutie de \"rubrica\" accesabila din prima pagina, ceva de genul \"Critica despre peozie.ro\" in care sa adune toate opiniile din presa (si pe cele ale d-lui Cipariu dar si pe cele ale doamnei Constanta Buzea si evident pe cele care, sunt convinsa, vor mai aparea).

Cat despre nemultumirile anticipate de dorun, eu cred ca ele nu vor exista, daca cei care citesc articolele din R.Literara lasa orgoliile la o parte, sunt sinceri cu ei insisi si simt bucuria apartenentei la acest loc special care se cheama poezie.ro, si care incepe sa-si consacre valorile.

Cu cativa ani in urma, legat de cu totul alta comunitate (cea a operatorilor de telecomunicatii) s-a nascocit termenul de \"coopetition\", un mix intre \"cooperation\" si \"competition\", dorind sa ilustreze o comunitate ce se constituie pe alte reguli, ce stimuleaza simultan creativitatea, colaborarea si confruntarea civilizata si benefica. Cred ca ar fi posibil ca un astfel de termen, oricum l-am scrie, sa devina emblematic pentru acest site. Depinde de noi toti.
Felicitari celor comentati de Constanta Buzea, si la cat mai multe si reusite creatii spre bucuria membrilor si a vizitatorilor!
0