Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articolesociety

Ciubucarilor!

3 min lectură·
Mediu
Nu știu dacă la hanul lui Manuc se va fi băut odinioară tutun, dar este posibil. Ridicat în buricul târgului Bucureștilor pe la 1807 de către Beiul Manuc Mirzaian, în pasul negustorilor ce veneau în capitala regatului cu marfă, hanul, o curte închisă de ziduri fortuite, cu crâșmă și orătănii ce ciuguleau libere prin bătătură, ar fi fost și el, ca oricare alt loc de întâlnire negustorească, locul în care românul își va fi băut aldămașul, armeanul ar fi bătut palma iar turcul și-ar fi băut tutunul, fiecare după obiceiul său întărindu-și juruința ce pecetluia înțelegerea negustorească. O amestecătură de neamuri ce n-ar fi fost posibil să fi supraviețuit fiecare de capul lui și care, firesc în asemenea harababură, s-au întretăiat unul pe altul la rădăcina înțelesurilor lăsând ca moștenire graiului și gestului românesc câteva vorbe și obiceiuri străine. Nu că ar fi fost Hanul lui Manuc chiar buricul întâmplării românești dar s-ar putea socoti a fi un loc dintre multe altele în care românul a învățat ce-i ală ciubuc și bacșiș. L-am ales deoarece acolo s-a băut unul dintre cele mai tragice tutunuri pe care l-a mirosit românul de rând când, la o narghilea, s-a dat Basarabia bacșiș rușilor. Legătura pare a fi încurcată până acum dar ți-o deslușesc imediat arătându-ți turcul stând pe vine, cu lemnul ciubucului în gură, trăgând tutunul prin apă aromată. Invitația la un tutun dădea prilej de înțelegeri tăinuite, de aranjarea unui favor răsplătit cu bacșiș. Și uite așa, românul, a asociat el în mintea lui bacșișul cu ciubucul. Drept e că nu era un obicei sănătos, dovadă stând faptul că cei doi turci ce au semnat tratatul de pace în curtea acelui han, dând astfel răgaz rusului să-l scuture bine pe franțuz, și-au lăsat capetele la intrarea Înaltei Porți. Dacă vrei putem bea undeva un tutun. Pe undeva pe Victoria, și nu numai acolo, putem sufla pe nări fumul aromat în vreun bar cu de culoare orientală. N-ai sa vezi turci stând pe vine. O sa fim doar noi și câțiva tinerei care redescoperă lumea. Dar dacă vrei un ciubuc îl găsești mult mai simplu. Trebuie doar să ieși pe stradă și să iei aer în piept. La noi, de când cu orientalii aștia și aerul costă. Și apoi, bacșișul a devenit un tratament cât se poate de sănătos, un fel de sport care-ți întărește șira spinării, dovadă?! Toți ciubucarii stau cu capul sus.
025422
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
401
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Paul Bogdan. “Ciubucarilor!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/paul-bogdan/articol/66834/ciubucarilor

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@virgil-titarencoVT
Virgil Titarenco
Simpatic. Uite că am mai învățat puțintică etimologie. Și de-ar fi numai etimologie, dar e atîta nărav omenesc în ciubucul ăsta.
0
@dorian-dumaDD
Dorian Duma
Si eu am invatat ceva. Ca ciubucul e bun din cauza de bacsis. Iar rahatul asta turcesc e mult mai bun ca rahatul din Piata Obor, ca pare mai aromat si mai incondeiat. Si apa e mai rece, cred ca are si cuburi de ghiata. Ca eu sunt mare amator de apa, o diluez cu tuica si o beau de nu se vede. Nu la hanul lui Manuc ca nu vreau sa vand Basarabia la rusi, ca astia au ruble si cu cate ruble iti dau vodcarii pe Basarabia nu-ti ajunge nici de un ciubuc. Am auzit ca dollarii sunt mai buni, ca cine are dollari are parte si cine are parte isi cumpara orice carte. Eu am deja o carte. Mai am nevoie sa cumpar cinci si se fac sase. Cine are sase carti se cheama biblioteca si cine are biblioteca se cheama ca e intelectual. Asa ca pazea, gasca de intelectuali, vin din urma, inceputul a fost mai greu.
0