Mițo!

Cunosc vreo doi moși melancolici care-și mai amintesc de carnetele de sănătate, damele ronde de doi poli de la „Crucea de Piatră” și de „finețurile” de 500-1000 de lei din stabilimentul „Madam Popa”, plin de mătăsuri și oglinzi, situat undeva la ieșirea Amzei în Magheru. „Ce viață, domne!”. Orice bărbat care bea cafeaua tare, purta melon și avea acasă o soție moale frecventa cel puțin săptămânal bordelurile Bucureștilor. Se întâmpla pe vremea în care Tanti Mița sfida gravitația pe velociped, bărbatul era și el om și comuniștii încă nu inventaseră „curva la negru”. Timpurile s-au schimbat, îndoindu-se din balamale, într-o poziție ce se dorește verticală. În „Micul Paris” Tanti Mița pedalează un Land Rover, bărbatul are femeie tare acasă și „fetele” se găsesc la negru, la propriu și la figurat.
Moralicește vorbind... n-ar trebui să atingem acest subiect care ar supăra pe puritanul declamator și pe nevastă-sa și l-ar face să zâmbească atotștiutor pe cel căruia i se rupe lui de ce am putea spune. Liberul arbitru în această privință(spun, tautologic dând cu bățu-n baltă) este o problemă de percepție și acțiune a fiecărui ins. De aceea(sâc!), n-o să-mi dau eu acum cu părerea despre cum ar trebui să fie sau să nu fie chestia asta.
O să-ți spun doar că te împiedici de ele la tot pasul. Imposibil să nu le fi remarcat la intersecții, pe centuri pe linia lui 16, a lui 17, a lui 18... Dar asta este doar ce-ți sare în ochi din cauza roșului-bordel al fenomenului, ușor estompat de prestatoarele tuciurii și de dizainul albastru-incisiv al tatuajelor faciale.
Dacă vrei să vezi ce n-ai mai văzut trebuie să ai anumit „cheag” ca să poți plăti fructiera de la „Restaurantul Herăstrău” care are atașat la dânsul câte poame dorești sau, să fii și mai „bazat” pentru a te caza la un hotel de lux și de a beneficia astfel de serviciile prin telefon care îți pot asigura o companie titrată și poliglotă, cu picioare esofagiene și priviri Chanel.
Prețurile, deși variate (cel puțin aici păstrăm tradiția) în funcție de plasare și plasament, includ cheltuielile de protecție și confidență, de aceste obligații ocupându-se proxeneții sub diferitele lor forme, rupți în tur sau peticiți cu limuzine și Rolex-uri. Nu am să-ți spun cine încasează aceste taxe deoarece cu mafioții te mai poți tăia pe ascuns dar cu ei nu prea poți să te bați în timpul zilei. Important pentru consumator este că piața merge, puritanii răgușesc iar oamenii legii au orbit din cauza cagulelor puse cu dosu-n-față. Și de ce ne-am bate cu ei când noi stăm sănătos cu pixul pe hârtie nevânturându-l nici pe străzi nici prin gărzi?!
Suntem spectatori inofensivi, noi ăștia, pătura de mijloc, eu și tu. Vedem cum vor unii să legifereze „fenomenul”, cum vor alții să desființeze „cea mai veche meserie din lume”, cum Bucureștiul devine din ce în ce mai roșu din toate punctele de vedere. Fluierăm absent o melodie pe unda cărora unii ar lăcrima: „Tanti Mița biciclista a căzut și și-a rupt... spița”
„Ce vremuri!”