Papadopol Elena

și pentru această receptare, apropiere, gândindu-mă la Song of the Open Road; fără aceste trăiri viața ar fi foarte săracă!
... da! Am avut parte de zile plăcute de vacanță petrecute în Oradea, pentru mine unul dintre cele mai frumoase orașe din țară pe care, de data aceasta, l-am cunoscut mult mai bine cultural. Super totul! Chiar m-au impresionat unele aspecte foarte mult!

pentru lectură și comentariul dăruit! O zi frumoasă!

"Toate-s una" și despre ceea ce poți să faci rămâne de aflat...
Îți mulțumesc mult pentru trecere!

Paște luminat!

pentru comentariul echilibrat. Eu îmi asum această ipostază a începutului. Dumneavoastră sunteți poetul de la care am învățat mult și încă mai am foarte multe lucruri de învățat, dar... blocajul interior, uneori, nu este logic. M-am bucurat pentru mesaj!

Iar în tabloul al doilea, aveți aceste versuri, aflate la antipod:
"Mieii plâng, nu este vremea de război și nici de dragoste,
Îmi pare că în lume este tăcerea mieilor
Oamenii vor să scape de Vremurile de Paști", dar... înțeleg că sunt două realități suprapuse, imaginile artistice sugerând- nu știu dacă interpretez bine - trecerea peste toate etapele durerii, să se ajungă la Înviere, aceasta ar fi trăirea care ar "descoperi umerii de zăpezile nonacțiunilor", aceasta fiind sensul existenței. Și in acest tablou apare iar versul "Eu numai mă desprind de el ca să îmi dau loc mie" și cred că poți să repeți versul din primul tablou:
Eu doar mă desprind de tine, ca să îmi dau loc mie - adică puteți înlocui pronumele "el", pentru că astfel vă exprimați în mod direct credința și speranța întâlnirii iubirii împărtășite. Am citit cu plăcere! Adică am rămas încă aici cu gândurile...
Sărbători Luminate cu iubire și inspirație!

Dragă Iulia, m-am oprit asupra poemului dumneavoastră. De fapt, m-am oprit de mai multe ori asupra versului: Cine ești tu care îmi pui inima într-o candelă? Și vreau să vă spun ca impresie generală despre poem, că ați creat ceva foarte frumos, care alunecă în suflet, însă, dacă îmi dați voie, aș vrea să mă întorc un pic pe versiunea de început:

Eu numai mă desprind de tine, ca să îmi fac loc din nou
Ca și cum m-aș așeza într-o lumânare
Sunt ceară
Cine ești tu care îmi pui inima într-o candelă
Ziceam că ai de ales
Sau nu ai

În primul vers, am înțeles această distanțare față de persoana iubită, această fugă din calea iubirii, de teama ei și, apoi, reîntoarcerea pentru a trăi sub iminența acesteia, dar simt că aceste versuri ar fi puse mai bine în valoare, dacă ați schimba un pic optica legăturii dintre ele.
Un vers îmi prezintă eul poetic așezându-se, metaforic, într-o lumânare, un altul conține că altcineva are capacitatea de a ține inima candelă. Dar cred că am înțeles, acum, încercând să deslușesc versurile: acceptarea transformării, să îți lași inima să fie modelată de sentimente, să te topesti, să trăiești cu sufletul. Eu aș reașeza un pic cuvintele, ca să evitați alăturarea aceea din primul vers: "numai mă"

eu doar mă desprind de tine
ca să îmi fac loc din nou
ca și cum m-aș așeza într-o lumânare

cine ești tu
să îmi pui inima într-o candelă
credeam că ai de ales
sau nu ai

cine știe ce înseamnă pentru tine
să mă dau într-un roller coaster
atunci vezi cireșii cum au dat în pârg
zici că zăpezile sunt puse în cană
să te purifice

unde ești?

el o aude
nu știe cum o cheamă
nici ea nu îl știe pe el
Mi-a plăcut această iubire poetică, venită din sfințenie, căutată, a cărei întâlnire poate simboliza reînnoirea și duioșia.

încă o dată, pentru gânduri! Înseamnă mult pentru mine! Vă doresc Sărbători cu liniște interioară, Lumină și numai bine!

Vă mulțumesc pentru această originală meditație! M-a atras. De data aceasta, eu am fost cititorul dumneavoastră!

pentru recomandarea primită! Dar aduc o modificare, am o altă opțiune (mai clară) pentru începutul textului! Știu că lucrul acesta implică retragerea steluței și vreau să știți că am văzut și vă mulțumesc mult pentru lectura poemului.

Mi-a plăcut foarte mult poemul. M-am obișnuit cu lectura aceasta a versurilor dumneavoastră, într-o formulă ce include uneori cuvinte cu sens total diferit față de celelalte care formează mesajul poetic, în general. M-a impresionat poemul acesta! Poate pentru că am fost captată de dialogul dintre mamă și fiică... Nu știu... însă... las un semn!

Domnule Ștefan Petrea,
Ar merge în a doua strofă:
un demiurg în cer și mări ce-s joase??

Iar în strofa a treia:
"și între clipe des eu fac pe mortul" ar fi mai potrivit?
Iar versul acesta cred că trebuie regândit:
și îmi va fi uman și glasul, portul.
pt că s-a strecurat un dezacord, repetandu-se conjuncția "și".

În rest, îmi place ideea poetică, finalul chiar sună un pic voiculescian și cum mie îmi place profunzimea acestui poet, cred că apropiindu-vă de acest spirit al poeziei lui, este un lucru bun.

Un text poetic care mi-a atras atenția, un adevărat poem dedicat lacrimii în care este concentrată mai des drama lăuntrică, decât bucuria. Am remarcat o înlănțuire de metafore deosebite; mie mi-au plăcut în timpul lecturii, pentru că ajută în discursul liric la susținerea misterului din care apare lacrima, armonizat cu "valuri zbuciumate", cu "duioșie", cu iubire, sfințenie, speranță, succes, fericire... cu vulnerabilitate.
Versurile care încheie poemul au un glas aforistic, pregătind reflecția finală: "lacrima ascunde mici galaxii divine".

am citit și recitit comentariul dumneavoastră; chiar el - vârtejul unei povești, care m-a captat de la primul până la ultimul cuvânt. Ați atins fiecare element din poem și mi-au plăcut aceste legături pe care le-ați făcut, pentru că ați consemnat ceea ce am trăit. M-ați citit punctând esențialul, interpretările coexistând cu starea mea.
Vă mulțumesc din suflet! Cu deosebit respect!

M-am bucurat să găsesc mesajul dumneavoastră și să aflu că am reușit să transmit prin versurile mele o stare benefică. Pentru mine, lucrul acesta înseamnă mulțumire sufletească. (Am mai scris înaintea acestuia, același răspuns, însă cred că s-a pierdut, prin urmare l-am reconstituit.)
Onorată de trecerea dumneavoastră!

Este punctul dumneavoastră de vedere, așa cum ați menționat! Eu spun că nu este adevărat! Întrebarea mea ar fi: dacă nu v-au plăcut anumite lucruri, de ce nu l-ați abordat altfel - decât în modul în care procedați chiar și acum - pe domnul Ionuț Caragea, cu altă atitudine, fără să-l jigniți și să-i comunicați toate lucrurile, care vă deranjează în activitatea dumnealui pe site? Eu am observat altceva, vis-a vis de ceea ce spuneți, din exteriorul confruntării la care tot vă referiți. Și să știți că din exterior lucrurile se văd așa cum sunt, oamenii văd și își formează păreri. Nu trebuie să fie ajutați! Când scrieți câte-un comentariu, mesajul nu prea se înțelege. De exemplu, în acest mesaj specificați: "Iar cireșul de pe tort e propunerea ta ca fiecare să facă o dată pe săptămână un comentariu elaborat, fără să ții cont că oamenii chiar au viață personală în afara site-ului". Deși fiecăruia trebuie să-i pese de site - spațiul liric comun al nostru - în esență, dumneavoastră, ca utilizator, considerați că o dată pe săptămână este mult, fiindcă oamenii - și nuanțați, susțineți apăsat - "chiar au viață personală în afara siteului". Lucrul acesta chiar mi se pare cireașa de pe tortul dumneavoastră. Dacă ați fi participat și dumneavoastră cu comentarii, v-ați fi alăturat chemării, ați fi simțit alături de domnul Ionuț Caragea, dar și de alții care au încercat să lucreze, să îndrume, să vină în ajutor cu o părere, energia dăruită, efortul și... așa cum a spus și domnul Bogdan Geană greșeala din partea celui care interpretează din cauza volumului mare de interpretări, poate ați fi venit cu o propunere de analiză,care să echilibreze. Dar nu a fost așa. Domnul Ionuț Caragea a lăsat comentarii frumoase de apreciere și domnului George Pașa, și domnului Liviu Nanu, și multora - nu știu dacă nu cumva și dumneavoastră -. A primit respingere. Eu așa am simțit din exterior. Expresii precum "ciocul mic" - am citat din comentariul dumneavoastră - și nu le mai menționez și pe altele, din comentariile altor autori, nu sunt de urmat, de repetat pe un site de literatură. Este ușor de dat lecții de pe margine și de rostit discursul moralizator.
Eu îi mulțumesc, din suflet, domnului Ionuț Caragea pentru tot efortul și inspirația pe care le-a investit în comentariile scrise sub poemele mele. Si bineînțeles că mulțumesc, la fel, și celorlalți. Este mare lucru în zilele atât de "acut" aglomerate, pe care le trăim, să îți citească cineva creația și să îți mai lase și un comentariu. Este mare lucru. Așa cum o fi el comentariul. Dar mi-a citit cineva textul, mi-a scris și comentariu... Văd dacă e ceva de modificat, dacă nu, îl las așa...
Sunt multe lucruri de spus, însă cred că e de dorit, pe viitor, nici dumneavoastră și nici alții să nu mai provocați situațiile de conflict.

Am citit cu plăcere textul; nu am fost dornică să simt aerul rece al frigiderului , însă, cu inteligență și ușurință, autorul a transmis impresia, în timpul lecturii, că poți fi întâmpinat de aerul cald al iubirii. Fiu și iubit, în același destin, autorul aduce această verigă și este un avantaj pentru sensibilitatea textului. Mi-a plăcut ideea poemului - schimbarea valorilor de viață, pe fondul foamei, devenite reflex:

"până ți se face foame să vii să mă scoți
ca pe un zucchini trecut și uitat
în compartimentul de legume
cu rețetă verde de la psihiatru
că e clar că-mi filează o lampă
& n-are importanță că arde sau nu
dacă nu ies de acolo până-i prea târziu

să hrănesc bezna dintr-un om stins
cu tot ce aprinde roșul obrajilor
când mă gătesc de sfârșit"

Un discurs pe tema iubirii, concentrat stilistic în jurul hranei, accentul căzând interpretativ pe hrana spirituală: să simți ceea ce însuși protagonistul ar simți în condițiile impuse de conjuncția așezată la începutul versurilor, care extinde, subtil, ideea întregirii cuplului.

Cu drag m-am oprit pe pagina dumneavoastră!

pe care l-am străbătut în poem, am întâlnit versurile:
Mă întorc în mine, ca într-o pace adâncă
Nu am cerut nimănui nicio bucățică de pâine și cu adevărat nu am nevoie
Decât de mine, în decembrie străbat munții
O să ningă, și o să mă ridic mai sus decât norii...
izvoarele au gust de iarbă sălbăticită

Mi-au plăcut și le consider versurile de rezistență.

Am citit poemul. Pe întreg, un poem cu imagini frumoase, semne de primăvară, cu un peisaj blând, însă... această lume atemporală - marcată și prin folosirea cuvintelor arhaice, și chiar prin imaginea căruței cu doi cai, ținând de tradiția populară - aflată în liniștea magiei unui vis, în care eul liric s-a refugiat, această lume este încadrată de imagini artistice cinetice, la începutul și finalul poemului.
Încerc să îmi exprim doar o simplă opinie și sper să nu supăr: cred că în prima strofă, din dorința de a se reda intensitatea trăirii, dar și imaginea artistică în întreaga ei dimensiune vizuală, a fost încărcat contextul. M-am uitat și în dicționar, să văd explicațiile mai ample, sensurile principale, secundare, să mă ajute să văd dacă ar fi potrivite ca exprimare versurile: "o căruță cu doi cai/ poștalion se făcea" și am citit că poștalion înseamnă cal folosit la poștalion, surugiu de poștalion sau trăsură de poștă. Prin urmare, prima strofă e frumoasă, dar are acel efect pleonastic și deoarece am remarcat că sunteți o fire perfecționistă, am găsit potrivită propunerea domnului Ionuț Caragea: lunca abia înverzise/ și printre pomii tineri/ o căruță cu doi cai/ poștalion înghițit de apus. Transcende realitatea, "încremenirea".
Și este cumva rapidă și sensibilă mișcarea, dar și efectul poetic asupra cititorului - cum ar fi cazul unei stele căzătoare. Despre expresia "căruța cu doi cai" nu știu ce să spun. Eu aș păstra această situație, simbolic m-aș gândi la oamenii care încearcă să tragă la aceeași căruță, cum se spune, la cei ce se iubesc și au aceleași obiective, ale căror acțiuni converg. Ar fi bună concentrarea aceea din prima strofă dacă ar fi să fie, pentru că altfel, în prima strofă întâlnesc "fugă ", iar în ultima: "să alerg".

mă împotriveam zorilor
şi aerului ce umpleau încăperea
furând somnul
până când
se cuibăreau
şi ne-ascundeam de ochiul soarelui
râzând de el
cum rămânea
cu privirea pierdută
ca un ușier
la ieșirea din tură
îndreptându-și pașii
către camera lui la margine de urbe