Crăciunul viitor o să îl sărbătoresc în pădure...

pe care l-am străbătut în poem, am întâlnit versurile:
Mă întorc în mine, ca într-o pace adâncă
Nu am cerut nimănui nicio bucățică de pâine și cu adevărat nu am nevoie
Decât de mine, în decembrie străbat munții
O să ningă, și o să mă ridic mai sus decât norii...
izvoarele au gust de iarbă sălbăticită

Mi-au plăcut și le consider versurile de rezistență.

Mulțumesc mult doamnă Elena Papadopol, e un fel de surclasare peste tematică. Nu știu de ce am scris acest poem, e pentru mine un fel de frică, scriu foarte rar despre spaime, dar le-am înfășurat foarte bine în păduri... E un fel de mesaj, să nu ne speriem niciodată de neființă, nici măcar atunci când scriem despre surclasări și paralele, despre pasarele spre viitor, pentru că viața este un pas optimist și alongat spre alte coordonate, de pildă o pădure, care poate fi leitmotiv și axis mundi conjunctural.

Încărcarea stării de lumină pe spectru galben...

E un fel de rost, care răzbate din poemele mele de multe ori, un fel de axă mereu pozitivă, din cauza aceasta scriu rar, datorită mie, nu înțeleg negativismul, ci pozitivismul culorilor de lumină, dar de ziuă...

Așa a ieșit această poezie, poate este un fel de noimă să visezi pădurea, stejarii și ciupercile, care sunt ascunse de copaci, poate ar trebui să ieșim mai des în natură... Un gând bun, cu mulțumiri pentru impresie,

Cu multe mulțumiri, Iulia...

Și ziceam să ascultăm de metaforă, data viitoare promit o poezie care să fie pornită, poate, din amorul, ca temă generală. Poate azi am fost prea grea, în exprimare, dar o să mă străduiesc să ușurez starea și să-i dau o formă floralis, de ce nu, și în alte poezii, tematică amplă...

Cu drag m-am oprit pe pagina dumneavoastră!

Mulțumesc mult! Să mai treceți... Cu poezia spre vremuri viitoare, ce mereu curg, în lumea de sub multe lumi...

Dacă las metafora la o parte, mă bucur foarte mult pentru vizită... Mulțumesc mult de tot!!!

Fiindcă ţin bine minte unele lucruri, dar fiindcă şi las de la mine comentarii, trecând peste unele inconveniente, pot spune că acest text mi-a plăcut, mai ales că ai poetizat frumos despre ghindă, aşa cum o făcea cândva Nuţa Crăciun, în poemul O melancolie mai veche, sau Mircea Nincu, în Stelă urbană. Evident, fiecare cu imaginile şi originalitatea lui. Deci, remarc:

Îmi pare că toată lumea poartă în suflet o ghindă
Uneori mă întristează, lumea este un mare stejar care aparține nimănui

Mai identific, în textul tău, trări fireşti, ce te caracterizează, precum:

Și cui te aperi
Când cuibul tău nu este construit, încă...

Iar dacă, prin versurile următoare:

Mă întorc în mine, ca într-o pace adâncă
Nu am cerut nimănui nicio bucățică de pâine și cu adevărat nu am nevoie
Decât de mine,

se concretizează o evoluţie, un echilubru, o stare de linişte, benefică fiinţei, nu pot decât să mă bucur.

Alte versuri frumoase: Mi-am tras în mine însămi
Aripa și am trecut din universuri paralele și nu mai văd
Decât arșița muntelui

prin urmare, observ o limpezire în scrisul tău, mai multă linişte, introspecţie, echilibru şi metafore care se potrivesc ca o mănuşă cu trăirile sufleteşti

poemul mi-a plăcut, merită să fie apreciat, e poate unul dintre textele tale cele mai reuşite

felicitări!

f bun poemul...

Felicitări!

Mulțumesc mult, Ionuț! E un fel de stare a minții, a corpului întreg să se dezică, de pildă, în ploaia de afară, în dimineți luminoase, de un poem grav, și să îl lase în urmă... Cum spuneam, dar din dar să ne bucurăm de ploaie și de păduri, dar și de iubire, dacă cumva ea este prezentă în toată ecuația prezentului... În rest, griji sunt peste tot, cotidiene, mi-e dor de fapt de o ieșire la pădure cu mașina... E un deziderat cotangent. Ar trebui să ne gândim să ne facem timp mai mult...

Mulțumesc din suflet Ștefan, mă bucur să te regăsesc sub text, așteptăm noi sonete (și despre iubire, dacă poți să scrii, sunt mai ”dulci” în exprimare, de fapt tu când scrii despre iubire, ieși dintr-un fel de tipar...

MULȚUMESC MULT!!!

Mulțumesc mult Ionuț pentru acest poem de torent, așa l-am scris, având în vedere o apă furibundă care curge ori o pasăre care trece peste niște munți imenși, totul fiind perceptibil de la mare distanță, munții și pasărea parcă perfectă... Mulțumesc din inima pentru revenire și însemnul luminos... Este un poem la care țin, pentru că arată surclasarea sinelui, prin sinergie.