august arctic

nu e rea tehnica folosită de tine, a telefonului fără fir, pentru a trece de la o imagine la alta, de la o idee la alta, deformând, suprarealist, spaţiul înconjurător. E semn bun, că-ţi funcţionează lampa cum trebuie, chiar dacă tu practici autoironia soresciană, pentru a te situa într-un plan secund, degradant, acordându-i cititorului sau iubitei prioritate, importanţă. E un semn de inteligenţă să laşi de la tine. Singurul minus pe care îl văd la tine este limbajul poetic. La celălalt poem ai fost mai rafinat, aici o dai în dârdâieli, frig, degerături, adică prea multe cuvinte din acelaşi câmp semantic, generând un efect superfluu. Chiar şi aşa, remarc conexiunile tale rapide, jocurile de cuvinte, imaginaţia şi inteligenţa ta. Felicitări!

se poate vorbi, dacă tot facem referire la jocurile copilăriei, şi despre fazan. Aceste jocuri ne rămân cumva în subconştient şi ies la suprafaţă în actul liric. Totuşi, ca să fac o trimitere literară corectă la procedeul prin care o parte din vers coboară pe versul următor, aş menţiona ingambamentul, des folosit în scrierea postmodernă, mai ales atunci când se face, ca şi în cazul tău, o explorare a realităţii şi identităţii, plus o conştientizare a fictivului, apelându-se la umor.

Am citit cu plăcere textul; nu am fost dornică să simt aerul rece al frigiderului , însă, cu inteligență și ușurință, autorul a transmis impresia, în timpul lecturii, că poți fi întâmpinat de aerul cald al iubirii. Fiu și iubit, în același destin, autorul aduce această verigă și este un avantaj pentru sensibilitatea textului. Mi-a plăcut ideea poemului - schimbarea valorilor de viață, pe fondul foamei, devenite reflex:

"până ți se face foame să vii să mă scoți
ca pe un zucchini trecut și uitat
în compartimentul de legume
cu rețetă verde de la psihiatru
că e clar că-mi filează o lampă
& n-are importanță că arde sau nu
dacă nu ies de acolo până-i prea târziu

să hrănesc bezna dintr-un om stins
cu tot ce aprinde roșul obrajilor
când mă gătesc de sfârșit"

Un discurs pe tema iubirii, concentrat stilistic în jurul hranei, accentul căzând interpretativ pe hrana spirituală: să simți ceea ce însuși protagonistul ar simți în condițiile impuse de conjuncția așezată la începutul versurilor, care extinde, subtil, ideea întregirii cuplului.

Cred ca am ratat aceasta regula. An honest mistake! Scouts honor!