facturez ultimele zile
le pun preț și tva
le bag la impozit
pentru toate tristețile mele
pentru toate zilele ploioase
furtunile și ceasurile înecate
în oceanul acesta
sufletul meu
fără faună
plumbul se scurge pe ziduri crispate
zdrențuind piepturi cărămizii
pe umerii cocârjați mantaua foșnește trist
lumini privesc rătăcite spre oameni
smerit
ca în fața unei icoane ce stă să
uneori viața e malachit ori cinabru
sau pur și simplu un amestec
potrivit ori nu
timpul îmi creează imagini
lumina cade într-un fel pe fața lucrurilor
descopăr cerul fiecăruia
norii pot fi
când ești foarte foarte visător realitatea fuge de tine dar și unii oameni neștiind de stratul norilor și cât de bine se poate fuma acolo orice moment pe care jos de tot nu l-ai putut face să
de ce n-aș recunoaște mersul pe sârmă
instabilitatea aceea înspăimântătoare
când toți te privesc li se strânge inima
și nu pot decât să exclame să aclame în timp ce tu
ești între a fi și a nu
o lume șifonată asta ne așteaptă când ieșim pe ușă mână în mână apoi ne separăm eu fac dreapta mereu e cel mai simplu atâta vreme cât nu există niciun sens ne îndreptăm rigid mecanic rotițele
să mori ar fi ultimul lucru la care te-ai gândi
nici nu-ți trece prin minte cât de simplificat este acest drum într-o lume
în care se zice că mergi la odihnă
o casă amenajată unde plătești
să simt degetele tale
printre degetele mele
ce scriere caligrafică
în fiecare câte metafore înfloresc
inepuizabile și nemuritoare
arătări simbolice
fluidizarea până în tălpi
a
oamenii din sat plecau dimineața se-ntorceau seara
el bocănea atent să nu deranjeze moartea
o lăsa să intre să se asigure că îi încap și picioarele
că stă comod cu mâinile pe piept răstimp îi
mă văd în ape clare
umerii mei mici au acea
chemare de moliciune ca pentru
tâmple de poet
răspântii până spre crud
boticului adulmecător
după frăgezime
pe țugui se inspiră
un aer de
atipică viaţa
doar n-o să facă infarct acum
merg mai departe spre soare
lucrează la drumuri
şi poduri de maree
melcii mai puternici decât sisif
pe lujere ciupite de larve
ca nişte idei fără
noi trecem
ca printr-o coridă
ne naștem pentru-a muri
creștem ne exersăm forțele
iubim disecăm lucrurile oamenii
mergem înflăcărați pe un drum
plin de pericole ca și când în fața noastră
o
poate pentru că era era toamnă
și mirosea a lămâi în camera de la drum
cu un mic balcon
ne propuseserăm să facem o poză
cu aparatul rusesc
lângă una dintre coloanele proaspăt văruite
de unde
Jurnal.
O iau de la zero. Azi, august demențial. Îmi tremură bărbia.
Niște țânțari admiră tabloul dinaintea lor, cu ochiuri pe care praful depune sedimente, mici cochilii în care timpul intră
fără medicamente azi ești mai mult decât mort
o spun cei în măsură să adauge o analiză a suflului sistolic
să completeze rețete care depășesc bugetul pe anul în curs
să pună zaua unui lanț vicios
trece prin câmpul răpus ca un fazan
în zbor
fumul cocioabelor la pipă
rece
plutonul de execuție
țintește
mă fac părtașă la căderea serii
cu pieptul ciuruit
într-o baltă de
plouă acid
răpăie cu vorbe
persiflarea
armă de calibru
smulgi din tine și tragi
în oameni
nimeriți
din plin unii
rămân cu privirea
dusă
calci pe cadavre
ca pe
Bag de seamă pe Iisus l-a durut
Când deodată mi te-ai pus anacolut
La ușă matinal m-am trezit cu El
Speriată am emis un decibel
L-am invitat îndată la o cafea
Pe mobila proaspătă din
ăl bătrân cum îi ziceam toți
era mic și îndesat
nu știu unde încăpea atâta suflet
îl știau și alții de prin alte părți
de om bun și gospodar
făcător de case cum doar în legende mai aflai
a
văpaie pârpălind amiaza-frigăruie
soarele abia se târăște la umbră
rănit de urletul disperat
cu ocara bine fixată în cătare
poți doborî liniștea din copac
când calci pe cioburi oasele
cu două lacrimi mai înainte
sticla lacului s-a spart
între două sirene grăbite
cioburile s-au dus la fund
cu toate adumbririle din nopți
câteva frunze s-au scorojit de emoție
mici bărci sunt