Poezie
călătorie
1 min lectură·
Mediu
m-am urcat anume într-un tren personal
am mers aproape o zi cu priviri de copil
prin geamul tuciuriu de câte câmpuri străbătuse
până să ocup locul miilor de navetiști ori turiști
soarele încerca să centreze în ochii mei
dar îl contram cu o pereche de ochelari
câmpuri sumbre dăinuiau în pustiu ca în veșnicie
dintr-odată parcă s-ar fi scuturat flori din cer
o livadă întreagă cu mii de coroane
pomi înrădăcinați în toți norii
dar nu
erau miei albi îngrămădiți pe o pajiște
căreia nu i se mai vedeau marginile
02988
0
meditativ
pare că ai ajuns, brusc, în stație și s-a oprit povestea
îmi lasă impresia că ne spui doar o frăntură din poveste; parcă ne arăți primul episod al unui serial și apoi “va urma”
cred că am mai întâlnit pe un text de-al tău așa ceva.
a devenit un stil?
nu zic că-i bine sau rău.
poate trebuie să mă obișnuiesc. nu știu.
mă uitam zilele trecute la TV, ăia cu talentele, și Andra zice la sfârșitul unui număr:- doar atât? gata!?
cam așa și eu.
spor!