iată

poezia aceasta merita stele
daca nu vor fi doua
tine minte ca


in Carul Mare
undeva-n capul oistei
exista stelele gemene
Algor și Mizar


\"lumina ochilor noștri
înghesuiți într-o carte
jucam
cu cărțile pe față\"

E o poezie frumoasă, sensibilă, chiar dacă ușor vetustă. E bine că se joacă sincer, \"cu cărțile pe față\". Însă, știm cu toții, nu e suficientă sinceritatea pentru a scrie o poezie. Aici, desigur, sunt semne ale poeziei. Mai multe nu știu să zic. Poate alții, mai pricepuți.

Avem lampa-gaz-lumina, apoi lemne-trosnet-soba, povesti-viata-iubire. Cred ca genul asta de poezie poate sa functioneze numai pe forta imaginilor. Si ele ar trebui sa fie surprinzatoare sau in orice caz impactante, tulburatoare(ca sa nu dea senzatia ca citim ac si ac poezie de 1000 de ori)

Revin și mai spun numai atât, cât mă mai pricep și eu la poezie: să nu te ferești nicodată de cuvinte din același câmp lexical, fiindcă marea poezie s-a bazat și pe acest lucru. Sigur, acum avem alte mode(le).

nu cuvintele din acelasi camp lexical sunt problema ci faptul ca atat ele/cat si modul in care sunt folosite este foarte previzibil,tern. In afara celor trei axe mentionate de mine mai sus nu avem nimic pe dedesubt-poate doar o sensibilitate sufocata/sufocanta(si asta confera un fel de debilitate poemului). In fine autoarea poate scrie cum doreste. Asta e doar o parere-nu o reteta de urmat.

Ioan-Mircea Popovici: mă bucur că ați lăsat o clipă carul mare să poposească în câmpul de cuvinte.

George Pașa: mă încurajați și este foarte important. vreau să mai spun că fără sinceritate m-aș fenta pe mine în primul rând.

Oana Popescu: acele trio nu sunt întâmplătoare, dar sunt tulburătoare.

Vă mulțumesc tuturor,

Ottilia Ardeleanu