Ottilia Ardeleanu

ea e fata care vine pe vârfuri ea e fata care se îmbracă în bleu și îi stă cum unei zile de vară ea e fata care calcă drept care spune drept ce-i drept ea e fata care luptă doboară cucerește

e vara aia când ai spus că mă iei prin surprindere că-i vom arăta noi mării cât de bine înotăm prin libertate ce sincron alunecăm unul pe lângă altul ne afundăm unul în celălalt submarin și

are un zâmbet îl ține numai pentru ea privește drept înainte când te așezi în direcția ei vezi încrederea și taci se aude inima o scoică din care ies perle te încredințează lumii am

prica este o mână de femeie fonfănită locuiește oriunde este un market ei îi place aglomerația îi place black friday adoră reducerile singurul ei combustibil este speranța acum la preț

fiecare zi o scară urc și cobor bagajul ei pentru puțin trec pe lângă uși închise uneori se aud tot felul de cuvinte care nu pot fi așezate în vreun dicționar zgomote imposibil de

se nasc triști pentru că părinții sunt timpul este în grădiniță toate florile și-au pus chipuri ofilite au scrijelit existența pe o placentă primul contact neștiind unde duce schimbul de

alt mall cu tablele lui încinse vara geamurile prin care poți vedea o lună de șapte ori mai mare mirosurile amestecate de ierburi de baie de gătit de ornament muzica peștilor în acvarii ploi de

răsucindu-se a intrat ascuțindu-și drumul rebel direct pe artera îmbâcsită de vicisitudini dintr-odată chiar și cei care nu mă cunoșteau s-au oprit să vadă cum mă zbat în intimitatea

cum ar fi să plecăm pe acel drum și totul să înverzească doar din priviri copacii să-și pună coroane așezați pe tronul lor de lemn soarele să fie sceptrul curtea să se umple domnește de

nu aveam voie să facem ce vrem porțile se închideau devreme zdrăngănind oase ruginite clopote ermetice asfixiau adolescența puneam la cale escapade puteai să te rănești în zimții feroși dar

Face ochii rotunzi și încăpători pentru orice detaliu. I se mai zice șurubel sau omușorul în stare să desfacă un perete de țarc și să lase toate jucăriile să iasă îngrămădindu-se spre libertate.

în fiecare zi inspir îngeri lucrează în sângele meu zăcământ lucrează în sus și în jos lucrează și se șterg de sudoare lucrează până îmi cresc aripi ocup o treaptă deasupra lumii devin

... ... ... ... ... ... dar Tu știi asta Doamne nu e nevoie să-Ți mai spun

daltoniști demonii confundă iubirea cu o piele de șarpe stârniți trec pe roșu noroc pur chiar atunci e oprită circulația îngerilor

în fiecare seară împăturesc viața într-o cutie atât de ușoară încât n-ai spune că înlăuntru se află oameni îi studiez așa cum stabilești dimensiunile unui portret creion distanță

sunt la masa de scris vine o lumină peste cuvinte o întreagă lume și eu o șterg cu guma dar ea se așază din nou caligrafic se scrie și se mărturisește cu har mă simt undeva în cernelile

gonesc strada e un parbriz spart cu oameni deșirați cât o curbă periculoasă zăpada s-a depus în cioburi ochi mâini creieri la picioarele unor cercetători de fenomene paranormale trec

apele se prăvălesc în ape au rătăcit pământul numai oameni cu păsări la subraț învățându-le să scape se-nfășoară ca în bete parcă horesc cu strigături doar copacii năvăliți vuiesc odată cu

sări-ți-ar ochii scântei cum îmi sare mie inima când dai buzna în camera semiobscură ascuțindu-ți cuvintele de toți pereții se ascund după umbre tremurătoare durea-te-ar sufletul cum mă dor

peste oameni cădere oarbă ucigătoare suflete trase peste cap aruncate pe jos în rezervă greșeli învechite pândesc porți de ieșire șușoteli amenință cu o îngrijorare globală undele spaimelor

câteodată iubirea se izbește de mine încerc să-i fac față cu mângâierile acelea în care pielea se subțiază până la o întindere de ape și se îneacă umbrele se plimbă multe bărci și iahturi și

viața nu e o revistă primești un telefon tu nu răspunzi la necunoscuți cu toate astea știe unde locuiești după gps te contactează pe fb în privat dă-mi niște material urmează abureala de

abisul ăsta nici dacă ține bolta lupa nu se vede dar ea e curioasă aprinde un băț zgâriind cremenea ca un bob de tămâie în gura orizontului o zvârlitură se stinge ca o cometă apoi dă cu