Poezie
stabilopozi
1 min lectură·
Mediu
câteodată iubirea se izbește de mine
încerc să-i fac față cu mângâierile acelea în care
pielea se subțiază până la o întindere de ape
și se îneacă umbrele se plimbă
multe bărci și iahturi și vase cum titanicul
pesemne de aceea uneori mă tem că se scufundă
că ne scufundă fără să apucăm să facem acele croaziere
să aruncăm anii pe valuri ca pe niște
sticle înfundate cu file de jurnal
unde ne-am notat tot ce ne-a durut în viața asta
tot ce n-am avut și câte ne-am dorit
pilule de fericire înghițite ca să ni se pară că am dus-o ca
un zid chinezesc în sus și în jos am trecut
de mână am scris ca fraierii pe fiecare centimetru văzut
de pe lună să se știe iubirea rezistă în pereți
în umezeala aceea continuă o simți
cu florile sale verzi-albastre
singurul val care nu doar trece
dar te și ia
marea ceartă pescărușii
de parcă ne-ar purta
vină
(24 iunie 2015)
044378
0
întrebare mai mult retorică. chestia este că, textul m-a dus în această direcție. îmi place textul pentru naturalețea lui, pentru acea candoare, frustă totuși, unde, dulcegăriile nu își au locul. eu unul aș renunța la acele repetiții. apoi, aș alege un alt fel de așezare în pagină. mai bine spus, altfel aș tăia versurile. în sfârșit. sunt chestii care nu se discută. oricum, apreciez textul