colegii mă copiau
la școală
dădeau lupte în direct
cu pumni cretă și bureți
ca să stea în jurul meu pe la teze
mai tîrziu
băieții se duelau
pentru acceptarea invitației la
un om
normal
chiar dacă fac
mai mult pentru ceilalți decît pentru mine
îmi place competiția
poate de aceea nu renunț
la a scrie
la nivelul dorit
voi ajunge
eu
muncesc
iubesc
mă
lângă arțar
explodează fluturii
din stomac
zburătăcesc spre ispitele catifelate
din buza strâmbată a scoarței
pe mușchiul mustind de sănătate
visăm cu ochii însăilați de cer
inimile bat
țin degetele încleștate
să nu viscolească din ele
cuvinte
nu s-ar mai topi
ochii tăi sunt reci
ferestre
de cenușă
sufletul se înfioară pe deasupra
unei lumânări
îi curg
strada se golește
ca o sticlă
de lapte
mămăligă pripită
luna
în ceaunul dintre stânci
aburește
mintea mea
purtată de vânt
pare
vântul suflând sub pirostrii
spre fața întunecată
oamenii
vioara a murit
în mâinile mele
obosite să frământe acorduri
tăcerea este un dirijor tânăr
singure în reverberație
dezamăgirile
pe portativ
tristețea se cântă
după diez
în do
de un timp
o lumânare
îmi ține moralul
și de cuvinte
pâlpâie
în loc de numărătoare
pentru clipe
face un gest sfios
chipului meu care
se urcă pe
pereți
suferința
din
Zilele sunt dureri suportabile, uneori.
În fiecare dimineață îmi întreb ziua cum se simte. Sunt o sarcină dificilă pentru ea. Nu vreau să mă nasc, cu toate acestea, chiar când zorii dau să intre ca
la marginea mea
cerul e un plămân bolnav
de atunci
o cădelniță luna
arde un bob de tămâie
în fiecare noapte
întind un pod de gânduri
până la tine
merg în genunchi
rugăciuni
de la o
ești liber
să îți dorești
multe
cum ar fi un loc
pe pământul nimănui
să poți munci iubi trăi
din tine
bucuria să se poată
cum ai rupe un miez de pâine sfințită
și trupul ți-ar deveni
steluțele se oferă pentru suflet
pentru starea aceea de resuscitare
când îți dai seama că moartea este pe lumea cealaltă
iar tu o sfidezi pur și simplu
privind prin oameni
ca printr-un film
Când l-a văzut, a rămas cu ochii fixați, așa cum țintuiești un portret în perete. Albise. Toată înfățișarea devenise, intempestiv, o vreme nămețită și rece. Până și copacii păreau goi și dârdâiau
mi-aș fi luat o haină de piele
de la o vreme în oraș se deschid târguri
și case de
pariuri
peste tot
aruncăm bani
mi-am zis
nu-mi trebuie din moment ce
o am pe cea naturală
am pus
o armată de fiori
încercuire strategică
prin surprindere
tropotele șuieratul scurt
al lăncilor
drept în inimă
neliniștea
aerul încins
câmpul cu maci
ochii tăi
și iată-mă
cucerită
(7
gonesc
strada e un parbriz spart
cu oameni deșirați
cât o curbă periculoasă
zăpada s-a depus în cioburi
ochi mâini creieri
la picioarele unor cercetători
de fenomene
paranormale
trec
merg
pe cerul de ceruză
scânteiază
de partea cealaltă întuneric
trec oameni
arar
se ivesc cuiburi
aureolate
sub tălpi
ciupesc greieri
calc și ei repară
coarde încremenite
natura
ceva a ridicat
plumbul de pe case
dintr-odată
bombe albe
au explodat nestăpânit
ca fericirea
din ochii unui copil
mama pe un obraz
tata pe celălalt
au construit
sentimente
(4 ian.
în buiestru își răsfiră coama de ceață
câmpul
tăiat de copacii din drum
sângerează la orizont
un sicriu pe roți plimbă chipuri
de la unul la altul
jetonul pus în joc
la pariu
încă
ning
îmi simt oasele mai subțiri
și senzația că cineva le pilește
pentru a-mi da forma asta de nălucă
se-aude toaca șuierând la trecerea prafului
un șal de stele înfășurat în goană
fulgii
prea alb
doar proiecția unei bufnițe
siluește decorul
pe obrazul gheață
aluneci tu
într-un glob minuscul
m-ai trădat
te-am prins cu ea
așa cum prinzi din zbor o poantă
dar nu
de când m-am ivit
briant
hoinăresc
prin tot felul de haine
știu să mă strecor
în treburile cele mai îmbâcsite
scot din minți
și neghiobul și pricopsitul
am înșelat
închis o vreme m-am
poemul acesta vine dinspre oameni
nu l-am scris
doar m-am uitat în ochii lor
am văzut sclipiri
am coborât în fiecare suflet
ca într-o mină
am cioplit până la zăcământul visat
știu cât
iarna asta e un scâncet
de copil pitit într-un fel de
joacă
mamele nu mai vor
scrâșnesc
de chiciură
alei copaci
tomberoane
clămpănesc a disperare
cu praf în ochi crivățul
șterge orice
OA