când iarna trece prin mine

ottilia, dacă-mi permiți o variantă (ținând cont că repetarea faptului că ningi într-un text de mărimea acestuia și având în vedere ce gen de metaforă este șterge din credibilitate)...

îmi simt oasele
mai subțiri
cineva le pilește
îmi dă forma unei
năluci

fulgii pleacă
din mine către oameni
nedumeriți

mă topesc în lumina
unui copil
cu obraji de aspic

când trec lăcrimează

varianta propusă de tine pe marginea textului meu este frumoasă. eu am vrut să creez atmosfera de straniu, de nefiresc, de incredibil, dacă vrei. se pare că am reușit. și asta mă bucură.

mulțumesc pentru trecere și părere. te mai aștept.

Ottilia

avertismentului biblic... de nu veți fi asemenea copiilor...! Nu înțeleg... atotputernicia asumată metaforic a cuvântului de început, \"ning\". Aș spune că dăunează smereniei poeziei plină de altruism și evlavie...! Dificultatea de pronunție \"oameni nedumeriți\" ar fi de evitat (mai ales pentru mine, care sunt unul dintre oamenii...!) Citit cu multă plăcere. mult succes!

nu eu ning ...
și nici nu intru în rolul divinității. din contră. este doar viață și despre viață, aici. iar eu sunt un om normal, chiar prea normal.

în fine, nu aș vrea să renunț la stranietate.

mulțumesc frumos pentru trecere și cuvinte.

Ottilia Ardeleanu

pentru intervenție... pe mine nu mă deranjează stranietatea... ci imposibilitatea ei! Spuneți \"nu eu ning... și nici nu intru în rolul divinității\". Apoi \"fulgii pleacă din mine\"... bineînțeles, în sens figurativ...!
Dacă ați fi scris \"nins\" era și conform dragului DEX... =fulgii trec peste mine= sau altă variantă...! Rămân doar cu buna impresie! Ignorați spusele mele! Decizia vă aparține! Menționez din nou, citit cu multă plăcere! Mult succes!

de ce te scuza. citind versuri, oricare dintre noi ar fi nu cred că ar putea garanta că intră, întru totul, în rolul poetului respectiv. nu descifrează sută la sută înțelesurile. doar acela cunoaște trăirea, senzația personală. conținutul este figurativ, imagistic, codificat etc., încât lectorul își face o impresie prin prisma proprie, de cele mai multe ori, o primă impresie.

pe mine nu poate decât să mă bucure, indiferent de părere, atenția celui care trece și, mai ales, lasă un semn, în această pagină.

mă onorează prezența ta.
mulțumesc,

Ottilia Ardeleanu

straniul se pastreaza
finalul prea dulce
si inteleg perfect cum e cu oasele de la inceput...

mă bucur că m-ai deslușit.
de altfel, nici finalul nu e prea dulceag...

îți mulțumesc mult.

Ottilia