Ottilia Ardeleanu

azi inima mi s-a deschis către oameni pentru prima oară s-au interesat de mine m-au atins ușor înmuindu-și degetele în sângele meu și m-au scris cu un fel de lumină au pirogravat un

supapele s-au deschis din arderi lumea trăiește cenușiu străpuns cerul acneiform încearcă să-și adune măruntaiele dintre blocuri nocturne explozii de cuvinte în cădere se

să nu intri pe sub ușă târându-te până la sofa încă mă ține încolăcită face demonstrații artistice uneori joc rolul principal și mi-e bine oprește-te peste moliciunea din trup nu te

perfectă cred că m-aș plictisi să-mi tot caut nod în papură fără să găsesc vreunul mai bine să spun ce vreau de câte ori despre cine când îmi place să intru să stau cât să nu respect

nu îmi place poezia creață pătrată simetrică înflorită mirositoare bombastică scremută lângă ceaunul cu sarmale umplută cu rahat spumegând pe la gura țapului colindată sorcovită ori

Se scutură amintirile precum crengile de brad îmbrăcate în albul liniștii și al măreției. Câteva păsări îmi zboară, din ram în ram, hârjonindu-se, oprindu-se apoi pentru clipe de iubire desfătătoare.

azi mi-am dus prietena la urgență o luase razna până mi-am pierdut rațiunea am stat la marginea ei ore în timpul ăsta cred că a încercat Moșul să intre pe sub pielea mea nu vedeam decât un om

pe drum se uitau la mine ciudat nu vedeau nimic duceam un brad imens aplecată ca Iisus abia l-am băgat pe ușă l-am așezat în mijlocul camerei goale fără podoabe doar cărțile cu fusul

citeam din emi ce au comentat din el bucăți păreri muriri și în timpul ăsta îmi curgeau tâmplele mi-am amintit cum și la noi era unul mereu ud înghețat și huiduit pentru el lumea era un

Poate că oricine, nu știu, dar eu am un loc numai al meu, ferit de ochii lumii. Numai sufletul – complicele - știe de el. Þin acolo bucățele de fericire. De câte ori intru, împlinesc un ritual: pe

crivățul a împachetat casele noi jucării aproape lângă fiecare horn un pescăruș se strânge fundă lăsându-ne cadou cineva a împodobit un brad de oameni cu ochii aruncați ici-colo multe

ninge cu orele mele ultimele minute lumea îmi pare un cod de bare turnate cu singurătăți sună cosmic tăcerea dintre ele mizerii suflete marginalizate viața este monotonie de lipsuri mă

când nu am somn un lup mușcă luna și o târăște până sub fereastră geme înăbușit suflarea trece deasupra ca o fantomă peste un podeț de gânduri o ciutură cerul se varsă peste gura sobei

din adânc ecourile mă zgâlțâie ca și când aș fi dependentă de mai multe voci care se sparg în pieptul meu și tușesc m-am lăsat de fumat de parcă m-am lăsat de iubit puterea nocivă din

nu e mult până acolo numai mesaje încărcate de emoție nu ajung în poarta care trebuie din precauție toți iau măsuri zic merci ăsta-i eterul el cade ca o ninsoare din gânduri poate că

când ai sufletul unui pui de pisică abandonat lumea ți se pare o pungă de plastic strânsă de mâna morții te zbați în ea fiecare suiș se lasă cu găuri sau cu alunecări disperate o iei de la

galbenă în rochia de mătase cu trenci verde păr despletit ca pământul de ape și drumuri îmi dăduseră dinții de lapte spuneau că sunt dulce mă răpeau și profitau de mine în locul meu o

o mână de colindători și clopotul bisericii la ușa orașului se cântă ca la o îngropare sub taxe viața a pus impozit pe fiecare venit pe lume sculați gazde nu dormiți se aude printre

poveștile se ascultau cu plapuma până la gât fesul peste ochi și lumânarea pâlpâind parcă ne ducea pe fir tocmai în sălașul cu zmei ne făceam așa de mici siamezi lipiți în spate cu

nu cu mine te-ai luat cu poezia te-ai lăsat îmbrobodit mânuit de cuvinte ei eu șterg praful de pe cărți chipurile ce naivă nu pe mine m-ai cerut ci pe muza desfătată din ochi (8

sărbătorile sunt fluturi se așază pe versuri poemele se deschid așteptând colindătorii clopoței litere vesele se scutură din mâinile mele înaintând pe taste ca prin nămeți urează poeților

de o vreme respirăm aerul celuilalt circuitul se închide prin plămâni iradiați reciproc la fiecare apropiere clișee ochii au pete de dragoste săruturile se rup convulsiv nu mai avem mult

prietenul meu are un drăcușor care se învârte prin casă trage după el covoarele cățeii și ursuleții de pluș toate dârele au un chiot când calci pe ele simți inima cum sare peste un gard