Poezie
fără pereche
cum fără nărav
1 min lectură·
Mediu
din adânc ecourile mă zgâlțâie
ca și când aș fi dependentă de mai multe voci
care se sparg în pieptul meu
și tușesc
m-am lăsat de fumat
de parcă m-am lăsat de iubit
puterea nocivă din obișnuință
a lăsat mâzgă
alunec pe aceeași tentație
îmi simt pielea unghiile ochii
de albăstruiul din rotocoale
fantomatic trec prin mine
fâșâind aerul cu miros superlong
fără pereche ceașca de cafea
pe masa resemnată
întruchipează pustietatea
flutur
cu foițe răsucite
dorul
(14 dec. 2010)
002119
0