Ottilia Ardeleanu

Cuvintele - cuie înțeapă ori pătrund adânc, rănesc. În urma lor: cicatrici în care ideile cristalizează, mișcarea critică colapsează...

Îmi place titlul care, de fapt, înseamnă acel \"c\" de început al fiecărui vers.

Ottilia Ardeleanu

Figuri de stil ce înfrumusețează această iarnă geroasă descrisă în stil clasic, cu un ritm săltăreț ce te face să citești până la capăt, fără suflare.
Finalul vine ca un regret: \"departe de toate ești barde, mai moare o zi în odaie\".

Mai trec pe aici,

Ottilia Ardeleanu

Veronica, îmi pare rău dacă asta e impresia ta. Oricum, nu mă deranjează când cineva își spune părerea, ci modul în care o face.
Fiecare avem percepțiile noastre, propriul mod de gândire, nu aș avea pretenția să rezoneze toată lumea cu mine. Eu nu vreau să lămuresc pe nimeni de nimic, dacă ți s-a părut cumva ceva nelalocul lui.
Îți mulțumesc pentru trecere și iau cuvintele tale ca pe o discuție constructivă. Doar atât.

Ottilia Ardeleanu

Este vorba de \"disperare precum setea unui lup\"!
Laurențiu, uite, chiar nu reușesc să pun zeci de commuri pe zi, cum spui (ce faci, mă contorizezi, ăsta e rolul tău pe aci?). Pe de altă parte, e doar părerea ta că eu scriu nonsensuri. Am o rugăminte: hai să facem poezie pe aci, nu bârfe și nu certuri, astea sunt pentru alții, cel puțin pentru mine nu.
Consider că suntem maturi și putem păstra decență.

Nu știu ce încerci cu pișcăturile astea. Eu consider că sunt o persoană normală. Nu acuz pe nimeni de lucruri ciudate, așa că te rog, nu e musai sa
-ți placă ce scriu eu, păstrează deci distanța, dacă altfel nu se poate.
Mulțumesc. O seară plăcută și ție!

Scuze editorilor! Nu am plăcerea pentru astfel de discuții, dar sunt provocată. Mulțumesc pentru înțelegere.

Ottilia Ardeleanu

Ce poate ajunge un \"brad\" pentru o pisicuță lingușitoare!
Din nou, poetul amintește ipostazele trecerii, de data aceasta într-un alt cadru și desigur, punând - ca fiecare dată - pe primul loc acel sentiment unic.

Ottilia Ardeleanu

Prima strofă este deosebită și transmite sentimentul acela \"de cristal\".
Orhideea pe cât de frumoasă, pe atât de rece este și e bine să rămână la locul ei. Rătăcirile într-un univers pe care unii nu-l înțeleg pot fi misterioase dar și speciale.

Ottilia

Din cele două table, prima este perfectă, exactă, aparținând matematicii;
cealaltă are un colț lipsă, ceea ce duce la o curiozitate și atenție mai mari.

Da, o abordare interesantă. Îmi place matematica în poezie. Te felicit pentru acest poem.

Ottilia Ardeleanu

transfigurarea aceasta este doar o dorință puternică, un \"urlet\" de disperare precum setea unui lup și se vrea împlinită și măreață ca un cerb. Aici este poemul sufletului ce clocotește.

Cu apreciere,

Ottilia Ardeleanu

\"înăuntrul meu e strâmt
nimeni nu intră nimeni nu iese
singurătatea e
mai neagră decât noaptea\"

acesta este minipoemul care atinge ideea pe de-a-ntregul!

Frumos!

Ottilia Ardeleanu

Greșeala îmi aparține. Desigur, era vorba despre strofa a treia.

Cu scuzele de rigoare (fiindcă nici măcar nu s-a vrut o glumă),

Ottilia Ardeleanu

Imprecație și ipostaze (strofa nr. 4), restul... ispită și bârfe. Nu voi spune mai mult.

Ottilia Ardeleanu

\"Vâr copilăria
în sânul stâng
alăptând amintirea
cu buze infantile
peste care neaua curge
neîntrerupt.\" / sentimentul p[str[rii copil[riei la sân este deosebit.
Frumos poemul ultimei ninsori.

Ottilia Ardeleanu

Fulgi – lacrimi albe, fulgi – mărgăritare și grăuntele de jar, iată vraja ce face ca inima în piept să bată.
Poemul transmite cele mai curate sentimente.
Frumos!

Ottilia Ardeleanu

O frumoasă imprecație aici:
“făcea-r-ar spume la gură cine nu!mi dă voie să dorm”, cu atât mai mult cu cât este vorba de cuvinte care se îmbulzesc pe gură, de te fac să arăți cum un “dumnezeu mânjit ca un copil de nori la gură” și de un șiretlic poetic care stârnește interpretări: acel “nu!mi” care se poate scrie nu Îmi și atunci, iată interpretarea mea:
“făcea-r-ar spume la gură cine nu!”

Îmi dă voie să dorm
haideți la mine-n vis mă veți privi
……….”.
Foarte adevărat că poeții au ochii injectați de nesomn și gingiile vinete de la “creionul chimic” ori pasta de pix ordinar.

Din nou, frumoasă imprecație! Păi… să ajungă unde trebuie!

Ottilia Ardeleanu

Vali, draga mea, adevărată pagină de jurnal toată scriitura asta a ta. Ingenioasă ideea de a alătura pozele și imaginea ultimei file din adevăra agendă.
Textul m-a copleșit, am citit cu lacrimi aproape de final.
Cinste eroilor neamului!
Cinste ție că ai adus un omagiu acestora!
Cinste celor care au considerat la punctaj maxim acest articol - adevărat act de patriotism!

Cu toată aprecierea,

Ottilia Ardeleanu

Multe imagini creează poemul tău. Remarc prima strofă ca spațiu de desfășurare a creației tale, următoarea fiind o strofă sonoră reușită. În final, ajungi \"picior peste picior\", adică te întorci la realitatea înconjurătoare.
Mi-a plăcut,

Ottilia Ardeleanu

Poveste de iarnă cu un Gryllus bimaculatus ce bate repede din aripioare, căci altfel de ce ai fi “umblat cu toporul prin curte”?

Mijloace stilistice excepționale ori imagini feerice: “zorii-și ascut de streșini briciul acestui crivăț prelungit”, \"ascult cum putrezește
frunzișul lepădat acum un an\", “ascult cum fulgii ne-nconjoară construind un alt castel fantastic fără poduri”, “un altfel de perete mi se sprijină de piept” creează impresia de vis, de basm, de neobișnuit și conferă gingășie: “și-a lipit de mine fetița mea obrajii cu gropițe”.

Ultimele versuri sună cam așa:
“răstimp elitrele mi-au ars
de-aceea voi mă vedeți negru
niciodată nu dorm în ianuarie”!

Un poem insinuant!

Ottilia Ardeleanu

\"Satul acesta\" există încă, viu deși trecut, datorită bunicilor. Amintirile revin cu acea nostalgie pe care, cred, fiecare dintre noi o încercăm odată cu trecerea anilor și prăfuirea chipurilor celor ce ne-au fost călăuze, modele, sprijin…
“iluminare pe fețele lor.” – vorbește, în economie de cuvinte, despre acea mare dragoste pe care bunicii o revarsă asupra nepoților lor.
Văd, ca și când ar mai fi reale, imaginile ce se proiectează în trecutul destul îndepărtat, desprinse din următoarele versuri:
“din bancă a rămas o scîndură prinsă într-o parte de un fier ruginit
stînd pe ea imaginea ștearsă a bunicii înjură mașinile
de după gard chipul bunicului pentru o clipă
vreascuri aruncate după găini.”.

Acest poem m-a trimis înapoi, spre vremurile copilăriei petrecute alături de bunicii dragi mie și spre locurile natale de o rară frumusețe în toată simplitatea lor.

“privesc o clipă zăvorul îl trag
și plec fără a-mi întoarce privirea”! – nu-i așa că te desprinzi cu greu?

Ottilia Ardeleanu

Strigătul de ajutor este clar pentru că finalul poeziei o spune: \"habar n-am unde sunt. ninge peste tot.\". Mi-a plăcut comparația tristețe-ceață. Apoi, râsul acela ca o \"lighioană\"...
Ioana, stilul tău este inconfundabil.

Ottilia Ardeleanu

Îmi place cum sună acel “cu” între viață și între pagini, ceea ce conferă titlului o sonoritate gravă. Apoi, remarc repetarea substantivului dimineață, adică localizarea în timp a acțiunii. Mutualismul despre care vorbești are un crescendo pînă acolo unde intervine constatarea: \"nu, eu nu sînt singură, m-am hrănit cu bărbatul acesta!\"
Poemul lasă imaginația să colinde.

Ottilia Ardeleanu