Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

secvența aceasta se imortalizează pe o bandă magnetică minusculă

1 min lectură·
Mediu
drumul acesta îl străbat zilnic, de acasă la serviciu,
las copiii la grădiniță, număr minutele trecute și cuvintele lor,
urc din nou în mașină, pornesc radioul și din boxe ultimele vorbe,
ultimele săruturi pe frunte. parbrizul fin, ca o frunte de copil, îl șterg cu grijă
atent la bătrîna ce trece zilnic strada prin fața mea.
mă gîndesc adesea că sînt într-un joc, că cineva se distrează privindu-mă,
un deja-vue a cărui trăire nu mă plictisește, ci mă incită.
realizez că viața are o miză și că miza aceea nu sînt eu,
miza e chiar pariul pe mine și pe ceea ce voi face,
zîmbesc, îmi scutur înțelegerea, privesc drumul la fel de limpede precum ideile mele.
pe colț o florăreasă desface buchetele, cu aceeași privire,
uneori ochii ei îmi apar în vis, o clipă mă uit la ea, deajuns zilei,
surîsul mă atinge în ceafă și știu că mă urmărește
(pe drum o dîră de privire pe care mașinile au săpat urme)
ca într-un joc rutina, un comutator ce odată va fi rotit,
imaginea se va stinge, un punct întunecat în care voi aduna exaltările,
punct pentru o singură secvență.
034.122
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
191
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu-Ioan Muresan. “secvența aceasta se imortalizează pe o bandă magnetică minusculă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/13928181/secventa-aceasta-se-imortalizeaza-pe-o-banda-magnetica-minuscula

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
Ce ajunge să fie viața? Rutină - minusculă bandă pe care, odată înregistrată, o ascultăm automatic, așa ca pe un reflex condiționat. Nu pot spune decît că ai mare dreptate, devenim mecanici, făcînd aceleași lucruri în fiecare zi: drumul, bătrîna, jocul, florăreasa... sînt cîteva exemple.
Viața noastră devine automatism, la un moment dat, dacă nu încercăm să o mai diversificăm un pic.
Poetul transpune în versuri crîmpeie existențiale ce sînt, aparent, nesemnificative.
În adînc, ele mai adaugă niște urme chipului și sufletului.

Ottilia Ardeleanu
0
@arAar
ei bine, da! miza suntem chiar noi și ceea ce reușim să realizăm cu același timp măsurat pe vechile cadrane... timpul... atât de obiectiv măsurat, dar atât de subiectiv trăit de fiecare...

rutina... există și nu există... sunt poate aceleași orare de urmărit... dar suntem diferiți de fiecare dată... \'în fiecare om, o lume-și face încercarea\'... cât de plăcut este să poți observa schimbările... acele \'exaltări\' din fiecare zi... automatismul vine cu pasivitatea... dar... ce nemărginite\'s uimirea, întrebarea... și curajul... să tot fie!

vorba unui bun amic: \'o nouă zi, un alt hram\'...

frumoasă \'exaltare\'!
succes pe mai departe!

iona.s

0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
vă mulțumesc.
LIM.
0